Actualitate

Ce posturi din Primăria Buzău sunt în pericol de a fi desființate

Zeci de salariați din Primăria Buzău stau cu sabia deasupra capului, fiind în pericol de a-și pierde locurile de muncă. Este vorba despre cei care își desfășoară activitatea în serviciile vizate pentru reducerea numărului de posturi ca urmare a măsurilor anunțate de Ilie Bolojan.

186 de polițiști locali, vizați de concediere

Primii care ar putea pleca acasă sunt polițiștii locali care fac parte din categoria ”personal contractual”, pe care primarul Constantin Toma se luptă să-i concedieze de 9 ani, de când a preluat primul mandat la Primăria Municipiului Buzău. Deși până acum angajații în uniformă au câștigat în instanță proces după proces și au reușit să-și păstreze joburile, de această dată propunerea de concediere a venit de la premierul României .

Ilie Bolojan a dat Buzăul drept exemplu negativ la nivel național și a anunțat că numărul polițiștilor locali trebuie limitat la un polițist local la o mie de locuitori, normă care este depășită în municipiul Buzău.

Informația a fost confirmată, marți, și de primarul Constantin Toma, care a precizat că ar mai fi 186 de polițiști locali din categoria personal contractual care ar fi vizați de concediere.

Serviciile de recuperare creanțe intră în analiză

Reduceri de personal ar putea fi operate și la alte două servicii din cadrul Primăriei Buzău, potrivit primarului Constantin Toma. Ar fi vorba despre serviciile recuperare creanțe persoane fizice și persoane juridice, acolo unde ar fi 20 de angajați. Activitatea acestora va fi analizată și dacă nu se dovedește a fi eficientă, edilul este hotărât să externalizeze acest serviciu către firme care se ocupă cu recuperarea banilor de la datornici. În acest mod, este de părere Constantin Toma, s-ar face economii la bugetul local pentru că executorii ar primi un comision din ceea ce recuperează. Primăria Buzău are, în prezent, de recuperat nu mai puțin de 7 milioane de euro doar din amenzile de circulație neplătite.

De precizat este faptul că Primăria Municipiului Buzău este singura din țară care are organigrama blocată de 9 ani, astfel că în prezent sunt ocupate aproximativ 60% dintre posturi.