Sunt temperaturi de foc în Buzău. La ora 15.00, temperatura resimțită de locuitorii municipiului Buzău a depășit 40 de grade Celsius. Mai exact, mercurul din termometre a ajuns la 41 de grade Celsius. Ei bine, în sere și solarii, este și mai cald, iar asta i-a determinat pe angajații Băncii de Resurse Genetice și Vegetale să vină și sâmbătă la serviciu tocmai pentru a-și salva plantele, considerate patrimoniu genetic al României.
De exemplu, la aceeași oră, la nivelul solului, în interiorul unui solar, termometrul indica peste 50 de grade Celsius. Cu alte cuvinte, temperaturi care pot distruge rapid plantele. În sere, temperatura din aer este de 45.3 grade Celsius.
”Avem un deficit major de apă și plantele sunt în prag de ofilire. Noi am venit la serviciu și încercăm să irigăm în permanență, să menținem umiditatea în sol să nu le pierdem”, a spus Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice și Vegetale Buzău.
Unitatea de cercetare de la Buzău are în jur de 4.000 de metri pătrați de sere în care sunt cultivate circa 5.000 de soiuri de legume dar și plante aromatice pe care cercetătorii de la Buzău le au un studiu în vederea protejării și păstrării lor în Banca de Resurse Genetice și Vegetale.
În aceste zile caniculare, toate aceste plante au nevoie de îngrijiri speciale, iar angajații unității de cercetare se asigură că fac tot ce pot pentru a le salva.
”Prima grijă a fost să asigurăm necesarul de apă. Aerisim masiv, atât pe lateralul cât și pe capetele serelor. Apoi, tratamentele. Aplicăm tratamente pe bază de calciu ca să reziste mai bine în fața acestui val de căldură. Acolo unde se impune, am pus plase de umbrire pentru a proteja plantele și de această lumină puternică despre care am spus că provoacă arsura solară”, a spus Costel Vânătoru.
Canicula aduce pierderi de producție la legume și fructe
O altă problemă o reprezintă și arsurile solare care provoacă, de asemenea, pierderi de producție.
”Temperaturile acestea foarte ridicate provoacă iarăși pagube mari prin fenomenul de arsură solară, fenomen care se manifestă inclusiv în spațiile protejate. Pantele sunt afectate puternic pentru că în perioada aceasta nici albinele nu mai circulă, și chiar dacă ar circula, polenul își pierde viabilitate. De la o temperatură de 35 de grade Celsius în sus, la majoritatea speciilor, polenul își pierde din viabilitate, deci automat florile avortează și avem pierderi de rod. Cu toate măsurile luate, plase de umbrire, aerisire laterală, în perioada aceasta nu mai avem polenizare și deci înregistrăm pierderi de producție”, a explicat Costel Vânătoru.
Din păcate, cu aceste probleme se confruntă toți legumicultorii și gospodarii care au plante în solar și în grădini, motiv pentru care cercetătorul Costel Vânătoru le recomandă să aibă în vedere toate aceste măsuri care le pot ajuta plantele să supraviețuiască acestui val de caniculă.
….maxim 37⁰C azi , darling, restul e cancan!…