Actualitate

Cine intră în cursa pentru conducerea Spitalului Județean Buzău. S-a încheiat depunerea candidaturilor

Termenul pentru depunerea dosarelor pentru funcția de manager al Spitalului Județean Buzău s-a încheiat vineri, la ora 15.00, astfel că se știe clar cine va intra în cursa pentru conducerea celei mai mari unități medicale din județ.

Este vorba despre un singur candidat care și-a depus documentele pentru a participa la concurs, respectiv actualul manager interimar, Sorin Pătrașcu.

”Este o oportunitate de carieră pe are o iau în calcul. Nu am depus dosarul , dar mai este timp”, a spus, pentru șansanews.ro, Sorin Pătrașcu.

În concluzie, dacă va trece de proba dosarului, Sorin Pătrașcu mai are de trecut un singur hop, respectiv proiectul de management, pe baza căruia va fi sau nu declarat admis. Proba finală va avea loc pe 31 iulie, iar rezultatul concursului va fi făcut public pe 5 august.

 Menționăm că postul de manager al Spitalului Județean Buzău a fost ocupat timp de 10 ani de Claudiu Damian, iar din octombrie 2024 conducerea untiții medicale a fost preluată, interimar, de Sorin Pătrașcu.

Se caută manager și la Râmnicu Sărat 

Între timp, se scurge termenul și pentru depunerea candidaturilor pentru concursul de manager al spitalului de la Râmnicu Sărat.

Selecția candidaților este programată până la data de 11 august, iar ulterior candidații admiși vor avea la dispoziție o săptămână pentru a-și depune proiectele de management. Rezultatele finale ale ale concursului pentru funcția de manager al Spitalului Municipal Rm. Sărat vor fi afișate pe  28 august.

Tot la Râmnicu Sărat a fost scos la concurs și postul de director medical.

În prezent, spitalul din Râmnicu Sărat este condus de juristul Adrian Danielescu, iar funcția de director medical este ocupată interimar de medicul Nicoleta Pavelescu.