Actualitate

Cișmele nefuncționale în parcuri. ”Pe vremea aceasta este neapărat nevoie de ele”

Vara și-a intrat în drepturi, iar temperaturile sunt în creștere de la o zi la alta. La miezul zilei se ating aproape 30 de grade Celsius, iar după-amiază, în căutare de răcoare, buzoienii iau cu asalt parcurile. Cei care au ajuns în Parcul Tineretului au avut parte și de o supriză neplăcută: la cișmele nu curge niciun strop de apă. Deranjați de situație, bunicii și părinții care își aduc micuții la locurile de joacă au sesizat  problema Primăriei. Unii au fotografiat cișmelele nefuncționale și au postat totul pe BuzăuCity Report cerând reprezentanților municipalității  „ să dispuneți de urgență măsuri de remediere a situației”.

 ”Pe vremea aceasta este neapărat nevoie de ele. Mai ales în zona plină de copii”, a scris un buzoian pe 6 iunie, atunci când a și fotografiat cișmeaua din apropierea locului de joacă din extinderea Parcului Tineretului.

Din păcate, acolo nu este singura  problemă. Miercuri dimineață, nici cele din Parcul Tineretului  nu funcționau.

Mesajele postate pe aplicația Primăriei au ajuns unde trebuie, iar viceprimarul Ionuț Apostu a anunțat că toate problemele vor fi remediate, cu o excepție. Două cișmele din noul parc construit în continuarea Parcului Tineretului vor putea fi puse în funcțiune abia după ce vor fi branșate la rețeua de apă publică și, momentan, sunt închise pentru că nu au apă potabilă.

”În cazul celor din Parcului Tineretului extindere, din cele 4 cișmele doar 2 sunt funcționale. Două sunt blindate pentru că nu sunt branșate la rețeaua de apă potabilă a Companiei de Apă. Vom realiza o extindere a rețelei și le vom branșa. Și apa de la chiuvetele de la grupurile sanitare au tot apă potabilă. În privința celor două din Parcul Tineretului, probleme au fost remediate miercuri după amiază. Este adevărat sunt și mecanisme destul de sensibile care se strică foarte repede, dar și copiii, în aceste zile caniculare, se joacă la aceste mecanisme până apar diverse probleme” a spus Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău.

În total, în municipiul Buzău sunt 29 de cișmele, atât în parcuri cât și în restul municipiului. Cu excepția celor două, toate au apă potabilă.