Talentatul comediant român Doru Octavian Dumitru a ajuns, de urgență, la spitalul din Onești, iar spectacolul care urma să aibă loc, în această seară, în localitate, a fost anulat. Nu se știe exact ce l-a trimis la spital pe artist, dar, informațiile existente arată că este vorba despre ceva grav. Impresarul său a anunțat că spectacolul din această seară va fi reprogramat la o dată ulterioară.
Între timp, un mesaj asumat de Familia Doru Octavian Dumitru, circulă pe rețelele de socializare și confirmă starea gravă a actorului de comedie:
“În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun. Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate. Vă rugăm tuturor, dar mai ales reprezentanților media să îi respectați intimitatea atât lui cât și a familiei sale. Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea.”
Joi, artistul în vârstă de 69 de ani urma să susțină spectacolul “Globariciu”, la Buzău.



Adaugă comentarii