Actualitate

Consilierii județeni, reuniți în ultima ședință din acest mandat. Surpriza oferită de președintele Neagu

Consilierii județeni s-au întâlnit, joi, în ultima ședință din acest mandat. Cum era ultimul moment în care s-au reunit în acest cadru oficial, ședința a avut un caracter festiv. Surpriza zilei a fost oferită chiar de președintele Petre Emanoil Neagu care a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre prin care colegul său de partid, vicepreședintele Adrian Petre, îi propunea acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare”.  Nu au lipsit nici aplauzele și momentele de melancolie față de perioada care tocmai se încheia mai ales că mulți dintre actualii consilieri județeni nu vor mai face parte din viitorul legislativ.

Ultima ședință a actualului miniparlament județean a început la ora 11.00, iar în sală au fost prezenți toți consilierii județeni. Pe ordinea de zi au fost trecute 16 proiecte de hotărâre care au vizat, în general, rectificări de bugete ale instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean,  premierea canotoarei Nicolae Denisa Ancuța pentru performanțe naționale și internationale și acordarea titlului de cetățean de onoare pentru trei dintre aleșii județeni dar și președintelui Petre Emanoil Neagu. Însă, spre surprinderea colegilor, președintele Consiliului Județean a anunțat că retrage de pe ordinea de zi proiectul care îl vizează motivând că ”încă nu mi-am spus ultimul cuvânt și nu vreau să trec nici în rezervă, nici în retragere”.

În schimb, de astăzi, la propunerea consilierului Constantin Popa și în urma votului colegilor, județul Buzău mai are încă trei cetățeni de onoare. Este vorba despre Paul Gabriel Baciu, Cornel Pitiș și Liviu Enescu.

”Domnii Pitiș Cornel și Enescu Liviu – Adrian sunt aleșii locali cu mai multe mandate exercitate în perioada 1992 – 2024. Astfel domnul Pitiș Cornel – cinci mandate din care două parțial iar domnul Enescu Liviu – Adrian cu patru mandate din care unul parțial. Cu o activitate profesională excelentă, ca aleși locali au câștigat încrederea și aprecierea alegătorilor dar și a colegilor din miniparlamentul județean prin probitate morală, echilibru, comunicare și implicare activă în problemele comunității județene. Au fost desemnați în Consilii de administrație ale instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, ale unităților de învățământ special de stat sau ATOP”.

Gabriel Baciu, cel mai longeviv consilier județean

La rândul său, Gabriel Baciu a avut 8 mandate de consilier județean, fiind mereu ales pe listele aceluiași partid politic.

”Totul a început cu mandatul 1992 – 1996, primul mandat constitutional al Consiliilor județene și locale, iar astăzi încheiem mandatul 2020 – 2024.  A fost ales întotdeauna pe lista aceluiași partid  dovedind consecvență și verticalitate. (…) Domnul Baciu Gabriel – Paul este un autentic „VETERAN” al administrației publice județene, un exemplu de profil uman, etic, civic și profesional pentru un ales local. Nu cunoaștem dacă în țară mai sunt astfel de exemple. Însă pentru județul Buzău și miniparlamentul județean este o premieră care, în opinia noastră, va fi dificil de egalat”.

Ședința Consiliului Județean s-a încheiat după aproape 50 de minute, urmând ca viitorii consilieri județeni să-și preia mandatele săptămâna viitoare. Actuali aleși au avut și un mesaj pentru cei care le vor lua locul.