Elevii și profesorii buzoieni care au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor la olimpiadele naționale și internaționale, alături de membrii echipelor de robotică, vor fi și în acest an recompensați financiar de autoritățile județene. Consiliul Județean Buzău pregătește un proiect de hotărâre pentru aprobarea fondurilor necesare unor premieri de excelență. Decizia de a continua acest program nu este întâmplătoare, ci vine să repare o mare nedreptate și un vid birocratic lăsat de autoritățile de la București.
Contextul este unul extrem de delicat pentru elitele din învățământ. Pe de o parte, din cauza modificărilor legislative de la nivel central, excelența în educație și rezultatele la olimpiadele clasice nu mai sunt recompensate cu burse de către statul român. Pe de altă parte, în cazul roboticii, situația este și mai gravă: deși elevii români au uimit o lume întreagă și au ocupat podiumul mondial, Ministerul Educației refuză să includă competiția în calendarul oficial al competițiilor școlare. Din punct de vedere birocratic, performanța de top a elevilor din România, care anul acesta au ocupat primele 4 locuri din lume, rămâne o pasiune privată, pentru care statul nu oferă niciun leu.
În acest peisaj dezolant, administrația județeană a decis să intervină din nou cu fonduri proprii pentru a nu lăsa valorile să plece din țară. Sprijinul oferit de Consiliul Județean pentru robotică are deja un istoric: instituția a asigurat fondurile de deplasare atât anul trecut, cât și în acest an, făcând practic posibilă prezența hașdeienilor peste Ocean, în condițiile în care o astfel de participare implică o logistică de zeci de mii de euro. Datorită acestui suport pentru transport și materiale, echipa Heart of Robots de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” a putut concura la cel mai înalt nivel, devenind vicecampioană mondială la Houston, Texas, după cum ȘansaNews a relatat pe larg aici.
Acum însă, dincolo de banii alocați strict pentru acoperirea costurilor de deplasare în Statele Unite, Consiliul Județean Buzău pregătește recompensarea directă a muncii lor prin stimulente financiare unice, în cadrul aceluiași program în care vor fi premiați și olimpicii din județ.
Din punct de vedere legal, aceste noi fonduri pe care le va aloca CJ Buzău nu reprezintă burse școlare — atribuție care revine exclusiv Ministerului Educației și consiliilor locale prin unitățile de învățământ — ci constituie premii și stimulente financiare unice. Acestea sunt acordate direct din bugetul propriu al Consiliului Județean Buzău în baza prerogativelor din Codul Administrativ, care permit instituției să finanțeze programe proprii pentru susținerea comunității, a tineretului și a performanței academice sau tehnologice locale.
Pentru moment, autoritățile județene așteaptă validarea oficială a noilor liste cu olimpici și echipe care au reprezentat județul cu succes la fazele naționale și internaționale în acest sezon. Sumele destinate premierii vor fi aprobate ulterior, printr-o hotărâre de consiliu similară celor din anii precedenți, urmând ca festivitatea de premiere să reunească în mod oficial toți elevii și dascălii de top ai Buzăului.
Întrebat, după ședința Consiliului Județean, despre sumele destinate acestor recompense, Marcel Ciolacu a precizat că momentan nu are o sumă, dar a ținut să ofere o garanție fermă tinerilor și dascălilor, punctând că nicio promisiune legată de recunoașterea meritelor și a muncii depuse nu va rămâne neonorată:
„O să ne ținem… la fiecare promisiune o să ne ținem de cuvânt!”, a precizat președintele Consiliului Județean Buzău.



Adaugă comentarii