Actualitate SĂNĂTATE

COPIL DE 12 ANI, CONFIRMAT CU COVID-19. Ce anunță DSP

Un copil de 12 ani a fost diagnosticat în ultimele 24 de ore cu infecție cu coronavirus.   Medicii epidemiologi din cadrul  Direcției de Sănătate Publică dau asigurări că minorul nu a mers la școală începând din 8 februarie, atunci când copiii au revenit în bănci, ci a fost ținut acasă de părinți, pentru că avea încă de pe atunci semne de boală.

 Aceiași epidemiologi din cadrul DSP Buzău spun că, cel puțin până în acest moment, la nivelul județului nu există copii care să fi fost depistați cu coronavirus, după ce au intrat în colectivitate.

Joi, trei elevi şi un cadru didactic de la unităţi şcolare din Sectorul 4 al Capitalei au fost confirmaţi cu noul coronavirus, iar cursurile au fost suspendate pentru 14 zile. Este vorba despre cursurile a trei clase de învăţământ primar, de la tot atâtea unităţi de învăţământ.

Un alt caz a fost confirmat la o elevă de la o şcoală din Sectorul 6.