Actualitate

Cu ce medii vor intra la liceu, anul acesta, elevii buzoieni. Sunt și note maxime, dar și sute de medii sub 5

Vineri, 11 iulie, a fost publicată ierarhia de admitere la liceu. Este vorba despre situația care oferă viitorilor liceeni o imagine clară despre locul pe care îl ocupă la nivel județean după media de admitere la liceu, calculată în funcție de media la Evaluarea Națională.

În județul Buzău, 3053 de elevi au participat la examenul național și, teoretic, vor urma cursurile unui liceu sau unei școli profesionale. Doi dintre aceștia nu vor avea nicio emoție că nu vor ajunge la liceul dorit, pentru că au media de admitere 10. Este vorba despre cele două eleve, una de la Școala Nr. 11 și una de la Colegiul Hasdeu, care au obținut media 10 la evaluare.

Alți 3 elevi din Buzău au medii de 9,90 sau peste, iar 19 au mediile de admitere cuprinse între 9,80 și 9,90. În total, 2 539 de elevi au medii peste 5.

La polul opus, cea mai mică medie de admitere la liceu este 1,35, ce aparține unui absolvent al Școlii Gimnaziale Ilie Pavel Râmnicu Sărat. Acesta a avut 1,35 la Evaluarea Națională, iar media de absolvire a fost 6,41.

514 elevi au medii de admitere la liceu între 1,35 și 5.

După publicarea ierarhiei, urmează completarea opțiunilor, în perioada 14-21 iulie și repartizarea computerizată, pe 23 iulie. Înscrierea la liceul în care candidații au fost repartizați este programată în perioada 24 – 29 iulie.