Actualitate Divertisment

Cum funcționează prima anticafenea din Buzău?

La Buzău, există un loc în care nu se plătește consumația, ci timpul. Este vorba despre prima anticafenea din regiunea de sud-est a țării și printre puținele din țară, un loc care poate deveni birou pentru oricine își dorește să lucreze într-un mediu relaxat, dar care poate fi și locul unor dezbateri ori întâlniri de neuitat. Este practic spațiul care te învaţă să pui preţ pe timpul tău, un concept nou despre cum poţi împărţi un loc cu necunoscuţi care îți pot deveni prieteni măcar pentru câteva ore.

Tempo Anticafe aduce în premieră la Buzău o idee care s-a dovedit de succes în lume dar și în alte orașe ale țării. Este vorba despre un spațiu cald unde poți găsi pe lângă cafea la discreție și un loc optim de lucru, fără a face investiții în infrastructură, mobilier și fără a fi nevoit să cheltui mulți bani.  Este primul proiect de acest gen din regiunea de Sud-Est, fiind locul în care singura resursă pentru care clienții plătesc este timpul.
Conceptul de anticafenea a apărut în 2011, în Rusia, iar astăzi este răspândit în întreaga lume. Proiectul de la Buzău este însă unic în regiunea de sud-est. În general, anticafeneaua este locul în care clienții nu plătesc pentru ceea ce consumă, ci pentru timpul pe care îl petrec în local. Într-o astfel de anticafenea, prietenii se pot întâlni și discuta, se pot organiza evenimente ca: expoziții, prezentări, seri de lectură sau poate fi biroul ideal.

”Ne  propunem să oferim clienților noștri un spațiu în care să folosească timpul la adevărata lui valoare. Tempo este locul unde în loc să „pierzi timpul”, „câștigi timpul”

Vrem să oferim buzoienilor o experiență cu totul nouă, diferită și mai ales dinamică. Ne propunem să devenim principala soluție la care oamenii din comunitatea noastră să apeleze atunci când au nevoie de resurse, idei, inspirație și soluții pentru a-și îndeplini obiectivele.

Tempo își dorește să devină o comunitate în sine, un loc unde să te simți de fiecare dată ca acasă, unde știi că la orice oră vii găsești cel puțin o față cunoscută care să-ți lumineze ziua.

Îți punem la dispoziție cel mai potrivit loc din oraș unde să lucrezi eficient și mai ales să găsești noi oportunități de dezvoltare. Mese de lucru echipate cu tot ce ai nevoie pentru munca ta, o bibliotecă diversificată de unde să iei cele mai bune idei de care ai nevoie în ceea ce faci, apă, ceai și cafea la discreție și evenimente speciale, create în funcție de nevoile clienților noștri.”, spun cei care au implementat proiectul la Buzău.

Pentru cei care au nevoie de un spațiu unde să poată lucra eficient  costul unui abonament la Tempo Anticafe este de 350 lei/lună, sumă în care este asigurat acces nelimitat de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 17:00 fiind incluse următoarele resurse: masă de lucru, imprimantă, scanner, laptop, papetărie, apă, ceai, cafea la discreție.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate