Cazul celor două eleve mușcate de un câine fără stăpân, incident produs în urmă cu două săptămâni, pe strada Bazalt din municipiul Buzău, scoate la suprafață o problemă reală cu care confruntă nu doar orașul, ci toate localitățile județului. Câinii agresivi, comunitari, s-au înmulțit peste măsură, iar capturarea lor a devenit o problemă complicată, condiționată de legislația în vigoare. Ajutate de prevederile pe alocuri absurde ale legii, ONG-urile de profil au devenit extrem de ofensive. ”Suntem într-un blocaj aproape total”, a subliniat astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal Buzău, viceprimarul Ionuț Apostu, în timp ce Dan Cuza, directorul Urbis Serv, societatea care are în activitatea și serviciul de ecarisaj din municipiul Buzău, a adăugat că doar o schimbare a legislației i-ar putea scoate din impas.
A fost pentru prima dată când, după episodul amintit, s-a luat în discuție problema câinilor fără stăpân care au împânzit străzile municipiului. Directorul Urbis Serv a ridicat din umeri a neputință arătând că, într-o lună, sunt capturați cel mult 30 de câini. Angajații serviciului de ecarisaj sunt limitați în acțiune de legislația în vigoare, iar pe de altă parte, sunt hărțuiți de apărătorii animalelor.
”Problema majoră este capacitatea de capturare a câinilor fără stăpân. În anul 2021, am reușit să capturăm 404 câini, iar în primele două luni din 2022, am capturat doar 60. Avem permanent o hărțuire din partea ONG-urilor. Stau tot timpul și filmează, stau în fața mașinilor noastre. Pe de altă parte, este o activitate limitată din punct de vedere legal. Capturarea nu se poate face cu tranchilizare decât pentru câinii care sunt dovediți agresivi. În rest cu cușca, când aștepți să intre la momeală, sau cu crosa, care poate fi folosită doar în cazul câinilor care sunt agresivi”, a explicat Dan Cuza, directorul Urbis Serv.
Pentru a exemplifica cât de greu le este să prindă acești câini fără stăpân, Cuza a readus în discuție episodul petrecut în urmă cu două săptămâni:
”A fost un caz care a depășit limita de acceptabilitate, de rațional. Două fete de la Liceul de Meserii au fost mușcate de un câine. A fost făcut anunțul la 112. Au venit de la Ecarisaj. Câinele a intrat în curte, dar trebuia prins. Era un caz excepțional. S-au făcut reclamații la Avocatul Poporului și Poliția Animalelor, am fost reclamați și noi, la Urbis, și Primăria. Ce trebuia să facem? Să lăsam câinele liber? Procedura a fost absolut legală, s-a prins cu crosa, dar s-a făcut atâta campanie. Trebuie făcut ceva la nivel instituțional, oamenii sunt importanți și nu putem lăsa câinii pe stradă. Sunt animale care au boli transmisibile, sunt câini prin tot orașul, iar noi nu reușim să prindem mai mult de 30 de câini pe lună pentru că pui cușca și aștepți să intre la momeală. Sau cu crosa, pentru că altfel nu ai cum. Există niște probleme extrem de serioase care, dacă nu se întâmplă ceva din punct de vedere legislativ, rămânem blocați în continuare”, a spus directorul Urbis Serv.
De altfel, astfel de pericole există în tot județul pentru că problema câinilor fără stăpân a fost sesizată de mai mulți cetățeni și din mediul rural. Astăzi, consilierul liberalul, Florin Sangiu, a cerut Urbis Serv să încheie contracte cu primăriile din județ tocmai pentru a merge să captureze câinii fără stăpân.
Un răspuns a venit de la viceprimarul Ionuț Apostu care a explicat că, în prezent, capturarea câinilor este într-un blocaj total.
”În urmă cu două săptămâni am avut o întâlnire și cu Prefectura Buzău, la care au participat și toate UAT-urile din județ. S-a ajuns la concluzia că este nevoie de o modificare urgentă a legislației în vigoare. Mai mult, toate primăriile au obligația de a-și înființa servicii de ecarisaj și de a delega acest serviciu către firme specializare. Din păcate, nu funcționează această legislație. Am discutat cu cei de la ANSVSA și așteptăm o propunere pentru deblocarea acestei situații. Din punctul meu de vedere , suntem într-un blocaj aproape total”, a spus Ionuț Apostu.
Pe de altă parte, directorul Cuza a explicat că, în situația actuală, societatea nu reușește să acopere costurile necesare pentru plata salariaților pe care legea îi impune la adăpostul de câini.
”Din punct de vedere al regulamentului, legea ne cerea un medic, un tehnician veterinar și muncitorii pentru capturare. Între timp, legea cere acum și supraveghere 24 de ore din 24 de ore, 7 zile pe săptămână, specifică la adăpost, în afară de ceea ce înseamnă capturare. Noi nu ne încadrăm, suntem cu costurile duble față de ceea ce ne permitem”, a subliniat Cuza.
Adaugă comentarii