Actualitate

Cum va afecta Buzăul ciclonul de la Marea Neagră și ce trebuie să facem în timpul vremii severe. Date de la ANM

Săptămâna se încheie cu vreme severă. Întreaga regiune de sud-est va fi sub semnul ploilor și vijeliilor aduse de un ciclon dinspre Marea Neagră, care a afectat deja Bulgaria, la Varna.

Exact județele din regiune, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Ialomița, vor fi lovite de acest ciclon despre care meteorologii spun însă că nu trebuie să ne sperie, ci doar să luăm măsuri atunci când observăm că nori negri acoperă cerul iar vântul începe să-și facă simțită prezența. Ciclonul este unul de natură mediteraneană, mult mai slab în intensitate decât cel tropical. Vor fi într-adevăr ploi însemnate cantitativ, în week-end, însă nu trebuie să se instaleze panică, a declarat pentru Focus Fm, meteorologul de serviciu de la ANM, Constanța Vâlciu :

” Nu trebuie să ne fie teamă. Ideea este că cetăţenii trebuie să urmărească informaţiile furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, care actualizează în timp util mesajele de avertizare, atenţionare şi informare meteorologică. În prinicipiu, în funcţie de codul care este elaborat, trebuie să luăm anumite măsuri. Să fim atenţi la evoluţia vremii şi evident, în momentul în care vezi că s-a înnorat foarte tare este bine să te fereşti. Să ne ferim de copacii care sunt mai stufoşi, mai uscaţi. Acestea sunt reguli de bază. Ţine de educaţie, până la urmă şi ar trebui să avem fiecare grijă de noi. În principiu, ciclonii de origine mediteraneană nu au amploarea ciclonilor tropicali. Este o formaţiune depresionară, dar cu manifestări mult mai blânde comparativ cu ciclonii tropicali.”

Urmare a vremii capricioase care ne așteaptă în continuare, meteorologii vor emite  avertizări inclusiv cod portocaliu, fără a fi excluse nici avertizările now casting cod roșu. Dacă ar fi emise astfel de avertizări, ar fi pe perioade scurte de timp, nu generalizat:

” Se vor acumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi în vigoare inclusiv coduri portocalii, ceea ce înseamnă că trebuie să fim atenţi şi să n e protejăm pe noi înşine şi bunurile pe care le avem”

Și nici după acest episode de ploi și vijelii, vremea nu se îndreaptă întru totul, însă încet, încet temperaturile par să crească mai întâi în sud estul țării, apoi și în regiunea noastră:

În prima parte a săptămânii următoare rămânem, totuşi, cu instabilitate, mai ales în orele amiezelor. Şi temperatura aerului va marca o creştere şi vom avea o vreme călduroasă, mai ales în zonele joase. Din păcate, din punct de vedere climatic, luna iunie este una deosebit de instabilă. Este cea mai ploioasă lună a anului, de regulă, în ţara noastră. Într-adevăr, ne-am obişnuit cu perioade mai secetoase. Noi sperăm ca spre sfârşitul acestei luni lucrurile să se mai amelioreze şi într-adevăr, să ne bucurăm şi de perioadele de concediu”, a mai declarat meteorologul de serviciu de la ANM.