Actualitate Social

CURSURI ÎN PARCURI ȘI ÎN CURTEA ȘCOLILOR. Toma: ”Trebuie să fim mai creativi, mai deschiși”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, nu renunță la ideea ca elevii să învețe în curtea școlilor, atât timp cât vremea va permite ca orele să se desfășoare în aer liber.

Prezent miercuri seară în emisiunea Focus News de la Focus Tv, edilul șef al Buzăului a prezentat scenariile după care școlile din municipiu ar putea fi redeschise și condițiile în cvare vor învăța elevii. Încă o dată, Toma și-a susținut ideea ca școlarii  să învețe în curtea școlilor sau în parcuri, acolo unde municipalitatea a amenajat spații speciale pentru cursuri. Într-o astfel de variantă, riscurile ca elevii să se îmbolnăvească ar fi mult mai reduse decât dacă ar participa la ore, efectiv, în clase.

,, La grădinițe și creșe am dat drumul deja la un studiu de fezabilitate pentru a încerca să mutăm  chiar activitățile didactice în curțile interioare, fapt pe care l-am propus și marți în întâlnirile pe care le-am avut, pentru că în situațiile în care suprafața clasei nu permite să putem face așa cum s-a început în 1903 și până în Al Doilea Război Mondial a funcționat în toată Europa, atunci când era vremea bună se mutau băncile și catedra profesorului chiar în curțile interioare ale școlilor. Suntem în plin proces de amenajare în cele trei parcuri ale Buzăului. Pe conceptul de școala din parc, avem deja simultan, pot funcționa 9 clase, iar după-amiază într-un alt program alte 9 clase. Reacția directorilor nu a fost nemaipomenită. Nu a fost deloc. Ne-am obișnuit să stăm într-o încăpere închisă. Trebuie să fim mai creativi și mai deschiși. “

Primarul vine și cu soluții pentru zilele în care vremea, fie ploaie, fie soare puternic, ar pune probleme profesorilor și elevilor.

,,Am promis oamenilor, mai ales seniorilor care joacă table în Crâng că voi face ceva să îi ajut să nu îi mai bată soarele în cap, să nu îi mai plouă, să poată sta în parc . Am găsit niște corturi cauciucate, inclusiv cu aerisire de 380 de lei. Am refăcut mesele, băncuțele. A ieșit o frumusețe. Oamenii nu mai pleacă de acolo.”

Indiferent de ce soluție se va alege în final, municipalitatea buzoiană se pregătește pentru deschiderea școlilor. Săptămâna viitoare vor fi alocate fonduri pentru achiziționarea de măști și dezinfectanți, dar și pentru tablete necesare în cazul în care cursurile se vor desfășura online, la un moment dat.

,,Am discutat despre tablete pentru elevii care nu au acasă. Banii sunt puțini și pe scenariul cel mai prost, dacă toți ar învăța de acasă în sistemul acesta online așa cum a fost în primăvară,  dar nu va mai fi așa. Probabil ne îndreptăm spre un sistem hibrid, un sistem mixt. Dacă e sistem mixt, o săptămână elevul  va învăța de  acasă și una de la școală, atunci aceeași tabletă trebuie să fie transmisibilă. Gândiți-vă că 2000 de tablete reprezintă 1 milion de euro. Împreună cu Consiliul Local Municipal, de marțea viitoare, vom aproba o mulțime de bani nu numai pentru  pentru achiziția de tablete, ci și pentru măști, dezinfectanți , pentru pistoletele  de scanare termo. Vom cheltui cel puțin 1 milion și jumătate de euro.”

Reluarea cursurilor înseamnă an de an  și aglomerație atât pe străzi, cât și în mijloacele de transport în comun. Pentru ca oamenii să nu se înghesuie în autobuze, atunci când copiii vor merge la școală, municipalitatea anunță că va scoate pe trasee mai multe mijloace de transport în comun. Astfel, vor fi evitate  aglomerațiile și implicit riscurile transmiterii coronavirsului.

,, Sunt condiții foarte, foarte dure. Toată lumea poartă mască. La intrarea în schimb și la terminarea schimbului unei rute, a unei relații cum zic ei, se dezinfectează totul. Atât șoferul, controlorul cât și cei care sunt la plecarea în cursă și la ieșirea din cursă la fel dezinfectează în același timp. Dacă o singură persoană nu poartă masca, șoferul este obligat să oprească, să invite persoana respectivă să coboare. Dacă persoana respectivă nu acceptă rugămintea șoferului, acesta nu pleacă de pe loc și cheamă Poliția. Nu vom lăsa decât numărul care este permis. Sper ca de săptămâna viitoare și până la începerea școlii să mai avem 20 de autobuze hibride. “

Deși mai sunt circa trei săptămâni până când școlile trebuie să-și redeschidă porțile, nimic nu e sigur în acest moment. În funcție de evoluția epidemiologică, autoritățile vor decide la începutul lunii septembrie modul în care copiii vor fi chemați la cursuri.   Deciziile se vor lua punctual, în fiecare localitate, totul în raport cu numărul noilor îmbolnăviri cu coronavirus. 

Autorul știrilor

Elena Petre

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Dle primar, din vorbe totul arată ideal. Dar de ce nu asigurați polițiștilor locali măști de protecție, mai ales celor care bat zilnic la usa persoanelor aflate in carantina, deci care prezintă risc epidemiologic? Nu asigurați nici măcar o masca pe zi asistentelor și infiermierelor de la creșe și Grădinițe care au fost trimise ba la piața, ba la politia locală, ba in amfitaleatrul din parcul Tineretului? Se vede ce suflet hain aveți, dle Toma, și nu va pasa decât de voturi și de buzunarele dvs

  • Felicitări domnule primar!
    Toți cer. Toți vor să li se asigure condiții.
    Este corect, dar cum este acum cu criza asta nenorocită și lumea își pierde munca, unii vor măști.
    Trebuie să înțelegem această nenorocire, indiferent unde lucrăm.
    Măstile se spală, se calcă, se dezinfectează….
    Este o perioadă grea.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate