Actualitate

(UPDATE) CURSURILE DINTR-O SINGURĂ LOCALITATE DIN BUZĂU AR PUTEA ÎNCEPE EXCLUSIV ONLINE! În alte 12 comune se va învăța în sistem hibrid

UPDATE: Încadrarea în scenariul roșu a luat prin surprindere conducerea școlii din Cernătești care se pregătise pentru scenariul verde.

,,Nu ne așteptam să fie atâtea cazuri la nivelul comunei. Am fost pregătiți pentru varianta de învățare față în față, după primul scenariu. Acum vom fi pregătiți și pentru această variantă pentru că nu avem încotro. Am mai avea nevoie de 17 tablete, după cum au solicitat părinții. Am făcut și noi la rândul nostru solicitare la Inspectorat. Vedem ce se va întâmpla până la sfârșitul săptămânii. Avem și un plan B, dacă nu am primi aceste tablete. Profesorii au primit pentru catalogul electronic tablete pentru a pune note si astfel am recurge la această variantă, dar avem promisiunea de la Inspectoratul Școlar că vom primi numărul necesar de tablete”, a declarat pentru șansanews.ro directorul Școlii Gimnaziale din Cernătești, Elena Marin.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Ministerul Săntății a făcut public raportul privind situația epidemiologică existentă la nivelul fiecărei localități în parte, raport care va sta la  baza deciziei de începere a cursurilor la 14 septembrie. Cu acest raport în mână, autoritățile județene vor întocmi planul de bătaie final pe care-l va urmări fiecare școală. Se va decide practic unde se va învăța online, în ce localitate copiii vor merge efectiv în bănci sau unde se va învăța și de acasă și de la școală.

În județul Buzău este o singură localitate în care școlile ar urma să nu se deschidă, dacă reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nu vor decide altceva. Este vorba despre comuna Cernătești, acolo unde este cea mai mare rată de îmbolnăvire cu coronavirus în rândul populației. Cu o rată de 3.94 cazuri la 1000 de locuitori, elevii din Cernătești ar urma să învețe online. De menționat că rata de îmbolnăvire crescută de la Cernătești este generată de existența focarului de la Aldeni. Cum este vorba despre un focar izolat, dintr-un azil, și nu de o transmitere comunitară, autoritățile județene ar putea decide, totuși, deschiderea cursurilor și în această comună.

Alte 12 localități  din județul Buzău ar urma să  învețe în sistem hibrid, fiind în scenariul galben. Printre acestea se află și municipiul reședință de județ care are o rată de infectare de 1.09 la 1000 de locuitori.

În sistem hibrid, și din bănci, și de acasă, ar urma să învețe elevii din Pătârlagele,  Măgura, Ziduri, Țintești. Același sistem de învățare ar urma să se aplice la Rm.Sărat, Scutelnici, Stâlpu, Costești, Gălbinași și Rușețu. Restul localităților buzoiene sunt în scenariul verde, care presupune ca elevii să fie prezenți în bănci.  Ar putea exista însă și o altă situație, aceea ca autoritățile din localitățile cu o incidență scăzută să decidă sistem hibrid dacă nu vor putea asigura spațiul necesar între copii astfel încât ei să fie în siguranță la școală.

O decizie finală privind deschiderea școlilor și modul în care se va învăța în fiecare unitate de învățământ în parte se va lua pe 10 septembrie.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate