Mirela Ursache, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate voci ale Buzăului, a început anul 2026 sub semnul eleganței și al strălucirii. Cunoscuta interpretă a ales să petreacă noaptea dintre ani într-o locație de top din Poiana Brașov, mai exact la hotelul deținut de Simona Halep, unde luxul și atmosfera selectă au fost la ele acasă.
Evenimentul a fost unul cu totul special, un veritabil „Revelion Machedonesc”, unde tradiția s-a împletit cu exclusivitatea. Buzoianca s-a afișat alături de invitați de calibru. Printre altele, s-a fotografiat alături de „Regele” fotbalului românesc, Gică Hagi, dar și de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
Atmosfera a fost una extrem de caldă, Mirela Ursache fiind surprinsă în ipostaze amicale și alături de părinții marii noastre campioane, Simona Halep, care au fost gazdele perfecte.
Fiind o artistă completă și o prezență carismatică, Mirela Ursache nu a avut însă doar rolul de invitat. Ea a pus stăpânire și pe scenă, oferind un moment artistic de excepție, spre deliciul celor care au participat la petrecerea de Revelion.
„Am avut un an frumos și l-am încheiat superb, într-o locație de top alături de prieteni dragi! Cea mai frumoasă seară de Revelion în cea mai frumoasă locație din Poiana Brașov, Hotel Simona Halep”, a transmis artista fanilor săi.
Fotografiile postate de interpretă au strâns rapid sute de aprecieri, admiratorii lăudându-i atât ținuta impecabilă, cât și compania selectă în care a ales să pășească în noul an. După un astfel de Revelion, petrecut între legende ale sportului și politicii românești, este clar că pentru Mirela Ursache, anul 2026 se anunță a fi unul plin de proiecte și succes artistic.






Adaugă comentarii