UPDATE: Voturile sunt renumărate și la secții din Smeeni și Grebănu.
UPDATE ORA 13:50: A început renumărarea voturilor pentru funcția de primar a comunei Balta Albă.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Probleme reclamate după scrutinul de duminică, 9 iunie. În comuna Balta Albă se vor renumăra voturile.
Decizia a fost luată după ce patru membri ai comisiei din secția 137 au depus contestații, acuzând că în urnele de vot pentru funcția de primar ar fi fost descoperite mai multe buletine decât numărul alegătorilor indicat de tableta din secție.
Conform rezultatelor parțiale, la Balta Albă candidatul PSD pentru funcția de primar, Ionel Marin, ar fi obținut cele mai multe voturi: 750, adică 49,93%. Pe locul doi se află candidatul PNL, Georgian Calotă, cu 683 de voturi, 45,47%.
Adaugă comentarii