Începe evaluarea pagubelor produse de secetă în județul Buzău. 6 comisii mixte, constitute prin ordinul prefectului Daniel Țiclea, vor lua la pas zonele în care fermierii se plâng că înregistrează pierderi însemnate din cauza lipsei precipitațiilor.
Reprezentanți ai Direcției Agricole, Agenției pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură și ai autorităților locale vor face controale în teren pentru a constata și evalua pagubele produse de seceta pedologică în cazul culturilor înființate în toamna anului trecut. Specialiștii vor întocmi procese-verbale cu pagubele exacte, iar rezultatele vor fi transmise Ministerului Agriculturii, pentru a putea fi acordate despăgubiri agricultorilor care înregistrează pierderi.
“În perioada imediat următoare, comisiile vor merge pe teren pentru a constata și evalua pagubele produse de seceta pedologică. Specialiștii vor întocmi procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse, documente care vor fi asumate de membrii comisiilor, pe baza experienței și a cunoștințelor tehnice și profesionale pe care le dețin. Scopul evaluărilor dispuse în teren de prefectul județului, Daniel Țiclea, este acela de a centraliza rezultatele și de a le transmite către Ministerul Agriculturii, în vederea luării măsurilor necesare, în sprijinul agricultorilor buzoieni”, transmite Instituția Prefectului Buzău.
În contextul secetei extreme, săptămâna trecută, directorul Direcției Agricole Buzău a cerut ca județul să fie declarat ”calamitat”, astfel încât fermierii să-și poată recupera măcar o parte din pierderi. Cele mai mari probleme în județul Buzău sunt la grâu.
Adaugă comentarii