Actualitate

Distanța de la lege la interesul cetățeanului sau cum s-ar putea face legi utile. Dezbatere organizată de Pro Democrația Buzău

Legiferarea excesivă, lipsa dezbaterilor publice care să-i implice pe cetățeni în procesul decizional și, de multe ori, lipsa de asumare a funcționarilor statului de a evalua impactul unor inițiative legislative, sunt printre piedicile cele mai importante în luarea deciziilor publice și un bun impact al acestora. Asociația Pro Democrația Buzău a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o dezbatere pe tema instrumentelor și bunelor practici care pot conduce la o mai bună evaluare a impactului deciziilor publice.

La dezbatere au luat parte inițiatorii, reprezentați de Horațiu Anghelescu, președintele organizației buzoiene, și Viviana Anghel, președinte al Asociației Pro Democrația, la nivel național, Costin Poștoiu, reprezentant al Guvernului, membru în Consiliul Consultativ pentru Evaluarea Impactului Actelor Normative, parlamentari buzoieni, autorități publice locale, profesori, reprezentanți ai mediului de afaceri. Aceștia din urmă au vorbit despre impactul negativ asupra mediului de afaceri al intervențiilor succesive asupra Codului Fiscal. Pe de altă parte, vorbitorii nu au ezitat să arate către mediul public unde există o inerție în ceea ce privește inițiativele de modificare a legilor acolo unde se observă că impactul legiferării produce efecte negative fie asupra instituțiilor, fie asupra cetățenilor. În ceea ce privește supralegiferarea, este relevant faptul că, de pildă, într-un singur an, 2024, în România, au fost adoptate nu mai puțin de 1398 de acte normative, dintre care 410 de Parlament și 842 de Guvern.

Cu prilejul acestei întâlniri, Asociația Pro Democrația le-a prezentat participanților aplicația mobilă eParticipare, prima aplicație din România de consultare publică pe telefonul mobil, un instrument care le permite cetățenilor să fie activi în procesul de luare a deciziilor.

Dezbaterea a fost organizată cu sprijinul Fundației Hans Seidel, organizație înființată în germania, la finele anilor 1960, și prezentă în peste 50 de țări ale lumii. Partener al evenimentului a fost Consiliul Județean Buzău.