Actualitate

DN2E85, pistă de raliu. Zeci de vitezomani surprinși de radare în cele mai periculoase puncte de pe Șoseaua Morții

Deși nu trece zi fără să se înregistreze cel puțin un accident rutier grav pe Șoseaua Morții, sute de șoferi conduc cu viteze amețitoare. O dovedesc încă o dată, dacă mai era nevoie, acțiunile polițiștilor din ultimele zile. În fiecare zi, în această săptămână, radarele oamenilor legii au surprins zeci de șoferi care goneau pe DN2E85, cel mai periculos drum din județ.

Încă din weekend, polițiștii au dat startul unor ample controale pentru a-i descuraja pe șoferi să mai circule cu viteză amețitoare. Au reţinut 37 de permise de conducere, în jumătate de cazuri fiind vorba despre șoferi care au depășit limitele de viteză pe DN2, la ieșirea din municipiu spre Ploiești, adică un tronson pe care s-au produs adevărate tragedii vara aceasta.

 “Aparatele radar au înregistrat 176 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise atât în localităţi, cât şi în afara localităţilor. Împotriva a 33 dintre şoferii sancţionaţi din cauza vitezei a fost luată şi măsura tehnico-administrativă de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90, respectiv 120 de zile”, se menționează într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Grav este că astfel de nereguli au continuat să fie surprinse și în prima parte a săptămânii. În ciuda riscurilor majore, mulți șoferi au fost prinși conducând nebunește pe Drumul Morții, cel mai tranzitat și cel mai periculos drum din Buzău.

“În prima zi a săptămânii, 40 de șoferi au sancţionaţi pentru că au depăşit limitele maxime de viteză admise în localităţi ori în afara localităţilor, în 6 cazuri impunându-se şi luarea măsurii de reţinere a permisului în vederea suspendării pentru 90, respectiv 120 de zile.

Marti, 37 dintre conducătorii auto sancţionaţi de poliţişti nu au respectat regimul legal de viteză, pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a cinci şoferi care şi-au condus maşinile cu viteze de peste 100 km/h în localităţi tranzitate de DN2 E85 a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării.”

În prima jumătate a anului 2024, pe șoselele din Buzău s-au produs 24 de accidente grave, în urma cărora 14 persoane au decedat iar 11 au fost rănite grav. Printre principalele cauze care au dus la aceste tragedii au fost viteza excesivă și indisciplina pietonilor.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian