Primul concurs de reciclare organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO 2009 și-a desemnat câștigătorii. Competiția ”Juniorii Reciclării” a avut o participare impresionantă, iar rezultatul a fost unul peste așteptări. În total, aproape 3000 de elevi au colectat astfel încât, la final, au fost adunate aproape 69.000 de kilograme de deșeuri reciclabile.
”JUNIORII RECICLĂRII a pornit de la o idee simplă, dar puternică: să dăm voce tinerelor generații. Iar copiii ne-au răspuns cu o lecție clară: le pasă! Vor să se implice. Și știu deja că fiecare gest contează. Am avut 𝟲𝟵 𝗱𝗲 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶 𝗶̂𝗻𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀𝗲, 𝟮.𝟵𝟮𝟰 𝗱𝗲 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗶𝗽𝗮𝗻𝘁̦𝗶 și 𝟰𝟲𝟯 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗱𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗱𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰𝗲 implicate. Acest concurs a reușit să mobilizeze o întreagă comunitate în jurul unui scop nobil: protejarea mediului. Rezultatele sunt impresionante: 𝟲𝟴.𝟵𝟮𝟮 𝗸𝗴 𝗱𝗲𝘀̦𝗲𝘂𝗿𝗶 𝗿𝗲𝗰𝗶𝗰𝗹𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝘁𝗲, o cantitate care spune multe despre responsabilitatea și implicarea acestor tineri. Felicitări tuturor elevilor care s-au mobilizat exemplar, dar și profesorilor care le-au fost alături!”, au anunțat organizatorii.

Câștigătorii au primit și premii. Au fost acordate: 𝟯𝟯 𝗱𝗲 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶 𝗜 – biciclete, 𝟱𝟯 𝗱𝗲 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶 𝗜𝗜 – tricouri, 𝟱𝟯 𝗱𝗲 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶 𝗜𝗜𝗜 – mingi sau seturi de badminton și 𝟯 𝗽𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲 pentru unitățile de învățământ care au dovedit o mobilizare exemplară la nivel județean.

”Această ediție a JUNIORII RECICLĂRII, care a avut drept scop promovarea importanței și a beneficiilor colectării separate a deșeurilor reciclabile de ambalaj și a bunelor practici de colectare în rândul elevilor din județul nostru, a fost mai mult decât un concurs. A fost o lecție de implicare și o dovadă concretă că schimbarea începe cu cei mici care chiar fac acele fapte mari ce contează enorm pentru fiecare dintre noi. Pentru că un copil care reciclează astăzi va fi adultul responsabil de mâine, care construiește o lume mai curată și mai sănătoasă”.
Organizatorii promit că această competiție va deveni o tradiție la nivel de județ.





Adaugă comentarii