O cruzime ieșită din comun într-un moment de gelozie și furie. Este modul în care a acționat bărbatul din Săgeta, în dimineața zilei de 1 octombrie, când și-a înjunghiat cu sânge rece femeia cu care avea o relație secretă de mai bine de trei ani și nu s-a oprit decât după ce cuțitul cu care a atacat-o s-a rupt.
Anchetatorii care l-au audiat pe agresorul de 44 de ani au dat publicității un comunicat de presă în care explică cum s-a întâmplat totul. Așa cum șansanews.ro a arătat AICI, femeia a ajuns la farmacia din Săgeata la 7.37, iar la trei minute distanță bărbatul a urmat-o cu intenția clară de a-i suprima viața. Agresorul le-a povestit anchetatorilor că femeia ar fi mai avut o o a treia relație iar acest lucru l-a înfuriat atât de tare încât a vrut să se răzbune.
”Pe fondul geloziei generate de faptul că victima cu care autorul avusese o relaţie sentimentală era implicată în prezent într-o relaţie afectivă cu o terţă persoană şi în scop de răzbunare, ca urmare a faptului că s-a simţit trădat de comportamentul victimei, inculpatul T.M. a adoptat rezoluţia infracţională să îi suprime viaţa acesteia, factorul declanşator fiind că în acea dimineaţă persoana vătămată l-a privit zeflemitor”, este precizat în comunicatul de presă.
Orbit de furie și gelozie, bărbatul a luat cuțitul pe care îl avea în torpedoul motocicletei, un cuțit cu o lama de 20 de centimetri, l-a ascuns în buzunarul interior al gecii și a plecat către asistenta care abia își parcase mașina în fața farmaciei. A deschis portiera din stânga și a atacat-o. Mai întâi a bătut-o apoi a scot cuțitul și a înjunghiat-o de trei ori.
”Iniţial, inculpatul a deschis portiera stânga faţă a autoturismului şi a încercat să scoată persoana vătămată afară, trăgând-o de păr, dar nu a reuşit acest lucru, astfel că a început să o lovească cu palmele şi pumnii.
În continuare, inculpatul a scos cuţitul din buzunarul interior al gecii şi a lovit persoana vătămată cu acest cuţit, în mod repetat, până la acest moment fiind identificate trei răni prin înjunghiere”.
Totul s-a petrecut într-un minut și câteva secunde, iar agresorul s-a oprit doar când lama cuțitului s-a rupt.
”Inculpatul a lovit victima în zona toracică, provocând persoanei vătămate o plagă cu penetrare toracică şi posibil intersectarea plămânului drept, o plagă în zona sternului, nepenetrantă dar şi una transfixiantă (lama cuţitului a intrat prin partea superioară a antebraţului şi a ieşit prin partea inferioară) în zona antebraţului, întrucât victima a parat lovitura aplicată de inculpat. Inculpatul nu a abandonat aplicarea loviturilor din proprie iniţiativă, ci doar ca urmare a faptului că lama cuţitului s-a rupt în corpul victimei şi acesta a apreciat că decesul persoanei vătămate se va produce cu siguranţă”.
Crezând că a omorât-o bărbatul a plecat. A mers la magazinul din fața farmaciei unde a spus ce a făcut și că se predă la poliție. Momentele din dimineața zilei de 1 octombrie au fost surprinse de o cameră de supraveghere. Iată imaginile:
În urma lui, femeia, cu ultimele puteri, a strigat după ajutor, iar martorii au chemat ambulanța.
”Persoana vătămată a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, unde s-a intervenit chirurgical, în scop de salvare a vieţii acesteia, iar ulterior, deoarece starea de sănătate s-a înrăutăţit, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, datele existente relevând că starea este critică, având mai multe organe afectate şi anume plămâni, ficat, tub digestiv”.
Ieri, Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.M. pe o durată de 30 de zile.



Câtă publicitate faceți infractorilor!?
Dar de rezultatele deosebite ale sportivilor români,medaliați cu aur la competițiile mondiale ,niciun text .
Ne-ați intoxicat cu știri despre fapte penale !