Actualitate POLITICĂ SĂNĂTATE Social

EXCLUSIV: Autobuze pline ochi, în plină pandemie. Măsură fără precedent dacă nu se respectă regulile

Măsuri noi luate la Buzău pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Autobuzele Trans Bus nu vor mai pleca din stații în cazul în care vor fi supraaglomerate.

Primarul municipiului, Constantin Toma a cerut conducerii societății de transport în comun să dispună o astfel de măsură după ce marți după-amiază, în emisiunea Sens Direct de la Focus Tv, au fost difuzate fotografii realizate într-un autobuz de pe traseul 13 în care apar zeci de persoane. Sunt zeci de buzoieni în autobuzul respectiv, astfel că distanțarea socială este o măsură care nu putea fi în niciun fel respectată. În urma difuzării acestor fotografii, primarul Constantin Toma a anunțat că a cerut conducerii societății Trans Bus Buzău să dispună șoferilor de autobuze să nu mai plece din stații dacă în autobuz se urcă foarte multe persoane. Trebuie să fie ocupate doar scaunele din fiecare vehicul, iar în picioare să fie un număr foarte mic de persoane astfel încât să fie respectată distanța de 1-1,5m între călători, a anunțat la Focus Tv primarul Buzăului, Constantin Toma.

Chiar și așa, o soluție pentru evitarea unor situații de genul celor suprinse marți în autobuzul de pe traseul 13 din Buzău ar putea fi suplimentarea numărului de vehicule pe traseele cu mulți călători, mai ales la orele de vârf.



Publicitate