Actualitate SĂNĂTATE

EXCLUSIV! Consorțiul rezolvă criza de medici! Primul specialist care va face gărzi la Județean! Vine de la Universitar

La nici o lună de la semnarea consorțiului dintre Spitalul Județean Buzău și Spitalul Universitar au venit și primele rezultate. Este vorba despre primul medic rezident de la București care a acceptat să facă gărzi în spitalul de la Buzău. Reușita este cu atât mai mare cu cât specialitatea în care profesează tânărul medic, rezident în anul trei la Universitar, este gastroenterologie, adică o secție foarte solicitată în unitatea medicală județeană.

Potrivit surselor sansanews.ro, tânărul medic își va începe activitatea de la 1 iunie, iar până atunci este așteptată o altă premieră în Spitalul Județean, stabilită tot în cadrul consorțiului cu Universitar.

De această dată este vorba despre prima intervenție chirurgicală realizată de un medic de la București la pacienți din Buzău. Surse medicale au confirmat pentru SansaNews faptul că echipa de specialiști care va opera la Județean va fi condusă chiar de dr. Cătălin Cîrstoiu.

„Vor fi două operații, doi pacienți cu gonartroză care au nevoie de proteză la genunchi”, ne-au precizat sursele noastre.

Precizăm că semnarea parteneriatului dintre spitalul din Buzău și cel din Capitală a avut loc pe 16 aprilie, la București, după trei luni de discuții și pregătiri, timp în care au avut loc mai multe vizite și runde de discuții, inclusiv cu managerul spitalului din Oradea, unde este deja implementat un astfel de model de management.