Actualitate

EXCLUSIV: Primii neurochirurgi și-au început activitatea la Spitalul Județean: ”Sunt multe traumatisme, victime din accidente rutiere”

Aproape fiecare victimă din accidentele rutiere are nevoie de un consult neurologic sau de o intervenție neurochirurgicală, iar statisticile arată că numărul acestor pacienți este în continuă creștere. De exemplu, doar în ultimele zile la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean au ajuns circa 10-12 astfel de pacienți. Este vorba despre oameni a căror viață depinde de rapiditatea cu care primesc tratamentul de specialitate și, din păcate, până luna aceasta Buzăul nu avea de medici neurochirurgi. Era practic cel mai mare minus al Spitalului Județean. Din fericire, criza a fost rezolvată, iar din 10 iulie Buzăul are, în sfârșit, doi medici neurochirurgi, care deja au făcut primele internări.  Iar veștile bune nu se opresc aici: din septembrie, Spitalul Județean va avea și prima sală de operație pentru intervențiile neurochirurgicale, dar și o echipă mărită de specialiști.

Necesitatea înființării unui compartiment de neurochirurgie a fost subliniată cu mult timp în urmă. Managerul unității medicale, Claudiu Damian, mărturisește că acesta a fost visul său încă de la preluarea primului mandat în fruntea Spitalului Județean, însă realizarea lui a fost îngreunată de lipsa medicilor specialiști.

De altfel, pe hârtie, compartimentul de neurochirurgie există încă de la sfârșitul anului trecut, însă la primul concurs de angajare nu s-a înscris niciun medic. Abia câteva luni mai târziu s-a luat legătura cu cei doi medici care au și acceptat să vină la Buzău.

Este vorba despre Ana Maria Ene, medic specialist neurochirurg, o tânără născută în Buzău, care recunoaște că și-a dorit să revină și să trateze pacienții de „acasă”. Tânăra abia a terminat rezidențiatul la Spitalul Universitar și spune că de când a venit la Buzău a avut mulți pacienți răniți în accidente rutiere.

Ana Maria Ene face echipă cu Ștefan Rotărescu Anișor, de asemenea medic specialist care a făcut rezidențiatul la un spital din București. Acesta din urmă subliniază marele avantaj pe care îl va aduce înființarea acestui compartiment pentru pacienții din Buzău care vor primi rapid tratamente de specialitate, eliminând timpul pierdut pe drumul către un spital din Capitală.

„Când vom face și operații rezolvăm totul pe plan local. Nu mai trebuie să transferăm pacienți la București pentru niște probleme pe care le putem rezolva aici. Acesta este un avantaj! Pacienții care poate aveau o șansă de supraviețuire dacă erau operați la Buzău și, cine știe, poate unii se pierdeau pe drum”, a subliniat Ștefan Rotărescu Anișor.

Odată cu angajarea celor doi specialiști, totul a intrat în linie dreaptă. Acum, în cadrul secției de Chirurgie Generală funcționează primul salon de internări pentru pacienții compartimentului de neurochirurgie.

Deocamdată cei doi medici oferă consultații de specialitate pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe, însă din luna septembrie vor intra și în sala de operație. Spațiul este în curs de amenajare și va fi gata în toamnă, când la Spitalul Județean este așteptat să mai vină încă un specialist, un medic primar neurochirurg cu o experiență de peste două decenii, care în prezent lucrează la Spitalul Universitar din Capitală.

Și veștile bune nu se opresc aici. Spitalul Județean își va extinde serviciile și în sistem ambulatoriu.

”O sa avem un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru că vom avea Ambulator de Neurochirurgie în Spitalul Județean. La noi o să fie în permanență un medic neurochirurg care va putea interpreta RMN-urile pacienților care fac aceste investigații în altă parte și se va decide dacă au sau nu nevoie de operație”, a explicat Claudiu Damian.

Aceste consultații sunt fără niciun cost din partea pacienților.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian