Actualitate

(FOTO) A sosit ziua cea mare! Începe cea mai așteptată competiție de robotică, la Buzău. Zeci de echipe, aliniate la start

Competiție, demonstrații live de roboți și multă voie bune începând de astăzi, la Liceul Teoretic de Informatică “Alexandru Marghiloman”. Până duminică, liceul buzoian este gazda celei mai mari competiții naționale de robotică, ”Relativity Robotics Challenge”, organizată în premieră la Buzău. Concursul, care aduce alături zeci de echipe din toată țara, va avea loc până duminică, în sala de sport a Liceului Marghiloman.

În aceste zile, cele mai bune echipe de robotică din toată țara își vor testa abilitățile în competiții intense, în care își vor demonstra abilitatea de a lucra în echipă, spiritul creativ și pasiunea pentru robotică. Echipele aduc la Buzău 80 de roboți cu care se vor întrece în diverse probe, pentru a le testa precizia și eficiența. De asemenea, invitați de seamă vor fi membrii echipei AI Citizens, de la Colegiul Național „A.I.Cuza”,din Focșani, cei care, anul trecut, au câștigat Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din SUA.

“Sunt așteptați foarte mulți roboți, peste 80, avem peste 120 de participanți înscriși oficial în competiție, dar, totodată, așteptăm și foarte mulți invitați. Îi vom întâmpina cu standuri pregătite de trei licee tehnice de renume din oraș, un stand dedicat cu elemente de tehnică venit din partea Politehnicii, duminică vor fi așteptate echipele de First Tech Challenge care concurează pentru România și reprezintă România la Campionatul Mondial de Robotică. Duminică vom avea invitați membrii echipei de robotică care a câștigat anul trecut mondialul de la Houston și ne mândrim pentru că au acceptat să vină la noi în competiție”, a explicat, la Focus Tv, profesorul Ștefan Pîrlog, coordonatorul echipei de robotică „Relativity Team” a Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”.

Organizatorii își propun să arate cât mai multor buzoieni ce înseamnă robotica și cât de multe beneficii are pentru tineri participarea la astfel de competiții.

“Ne interesează să aducem în Buzău ideea de robotică deoarece nu este atât de popularizată încă, lumea încă nu înțelege noțiunea de robotică decât la nivel de robotică industrială și noi vrem să le arătăm că există robotică și la nivel mic,on robotică din care copiii pot învăța se pot juca își pot dezvolta abilități și pot învăța să lucreze în echipă, pentru că de fapt competiția asta despre asta vorbește, despre echipe, despre lucrul în echipă, coordonare, implicare tehnică și amuzament.”

”Relativity Robotics Challenge” este o competiție cu multiple beneficii atât pentru concurenți, cât și pentru comunitatea buzoiană, spune profesorul Ștefan Petriceanu, de la Politehnica București, președintele AGIR Buzău.

“Comunitatea câștigă foarte mult prin faptul că poate să vadă niște elevi entuziaști, care au în afara preocupărilor pe care le auzim în mod peiorativ la televizor, au preocupări în domeniul programării roboților, în domeniul mecanicii. Deci, comunitatea poate să-i vadă, noi le oferim o scenă și la Asociația Generală a Inginerilor din România asta facem de fiecare dată, oferim o scenă tinerilor, modelelor de tineri și modelelor de ingineri, în general, sau celor care au preocupări în tehnologie, pentru a fi cunoscuți în comunitate și a fi exemple și pentru alți elevi din generația lor . Atât domnul profesor Pîrlog, Inspectoratul Școlar Județean, cât și eu personal am invitat diferite școli, de mai aproape sau mai departe față de oraș, să vină cu elevii, cu microbuzele să vadă acest eveniment, să ia cunoștință de ceea ce alți elevi pot să facă. Eu am vorbit cu Liceul “Nicolae Iorga” din Nehoiu, am vorbit cu școli din nordul județului și vor fi prezente sâmbătă, în mod organizat, prin reprezentanții lor, elevi împreună cu profesori vor fi prezenți la acest eveniment.”

Buzoienii sunt invitați să participe la competiție, să îi susțină pe tineri sau să se bucure de meciurile demonstrative și de tehnologiile de ultimă oră prezentate la concurs, începând de joi, 27 martie, până duminică, 30 martie.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian