Actualitate

(FOTO) Adevărat atentat la mediu. Groapă de gunoi improvizată pe un câmp, la Ziduri

Nu mai este o noutate faptul că gestionarea deșeurilor este o problemă cu care se confruntă mare parte din localitățile județului. Însă, sunt zone în care astfel de situații devin critice și se transformă într-un adevărat atentat la mediul înconjurător.

Un astfel de caz a fost depistat, zilele trecute, în comuna Ziduri. La marginea satului Costieni, o suprafață de aproape 2 ha fusese transformată într-o adevărată groapă de gunoi ilegală. Deșeuri de tot felul, de la plastice, îmbrăcăminte, până la resturi vegetale și resturi ce proveneau din construcții erau aruncate pe acest teren. Mai mult, deșeurile respective erau și incinerate, deși legea prevede clar că acest lucru este strict interzis.

În urma unui astfel de incendiu, pompierii au sesizat Garda de Mediu. Echipele ajunse în control au descoperit gunoaie aruncate pe o suprafață însemnată.

“În urma verificărilor efectuate în teren, în data de 07.07.2025, cât și în data de 10.07.2025 de către comisari din cadrul GNM-CJ BUZĂU, cu privire la arderea de deșeuri în satul Costieni, Comuna Ziduri, s-au constatat următoarele:

-pe raza satului Costieni, Comuna Ziduri, au fost identificate pe o suprafață de 1.7 ha deșeuri menajere, reciclabile, vegetale și inerte depozitate pe un amplasament neautorizat, constatându-se totodată ca o parte din deșeuri au fost incendiate în data de 07.07.2025, urmare a informării comunicate de ISU la GNM CJ BUZĂU”, transmite Garda de Mediu Buzău.

Ca urmare a ilegalităților găsite la Costieni, echipele de control au aplicat amenzi, dar au înaintat și o plângere penală procurorilor.

“ Pentru neconformitățile constatate, s-a aplicat sancțiune contravenționala –amenda în valoare de 50.000 lei, impunând măsuri cu termen scadent pentru ecologizarea suprafețelor afectate, cât și de interzicere a abandonării deșeurilor și supravegherea permanenta a suprafețelor afectate.

Totodată, am înaintat plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.”