UPDATE ora 15:30: Misiunea de stingere a incendiului de vegetație de la Nenciulești continuă. Focul a cuprins o zonă cu arbuști, dar a intrat și în zona împădurită, fără ca focul să ajungă la coronament.
ISU Buzău a mobilizat la fața locului 20 de pompieri care intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție, 1 ATV și o autocisternă.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Intervenție de urgență a pompierilor la Nenciulești, comuna Merei. Un incendiu de vegetație de amploare a izbucnit pe dealurile din localitate. Potrivit autorităților prezente la fața locului, focul s-a extins până în zona împădurită. De asemenea, casele oamenilor erau în pericol. Pompierii au intervenit urgent pentru a localiza zona, astfel încât să protejeze locuințele.

Intervenția este dificilă, în zona în care se manifestă incendiul nu se poate ajunge cu autospecialele ISU. Pompierii, membrii SVSU Merei, dar și localnici s-au deplasat pe jos, cu atomizoare, pentru a încerca să localizeze incendiul.
Fumul gros se poate observa de la mare distanță.
Deocamdată nu se știe exact ce suprafață este cuprinsă de flăcări. Pompierii și autoritățile locale sunt la fața locului.










Adaugă comentarii