Actualitate Social

(FOTO) Cum vor autoritățile să descurajeze cerșetoria. Apelul lansat către buzoieni

În ultimele zile, municipiul Buzău a fost împânzit de afișe prin care trecătorii sunt îndemnați să dea o mână de ajutor pentru stoparea cerșetoriei, care a luat amploare de ceva vreme. Cum nicio măsură luată până acum nu a avut rezultatele scontate,de data aceasta polițiștii locali au amplasat afișe în zonele în care frecvent sunt întâlnite persoane care stau pe stradă, cu mâna întinsă.

„Banii oferiți cerșetorilor îi încurajează să rămână aici, în stradă” este mesajul unei campanii de conștientizare privind descurajarea cerșetoriei în spațiile publice, ce a fost demarată de Poliția Locală Buzău. Cu astfel de afișe sunt întâmpinați șoferii care așteaptă la semafor, pe bulevardele centrale, locatarii unor blocuri lângă care obișnuiesc să stea oamenii străzii, dar și clienții unor magazine din municipiu.

“Scopul campaniei este de a informa cetățenii asupra efectelor negative generate de oferirea de bani persoanelor care practică cerșetoria și de a promova alternative mai eficiente de sprijin, precum direcționarea resurselor către centre sociale și organizații specializate.

Primăria Municipiului Buzău și Direcția Poliția Locală Buzău fac apel la locuitori să contribuie activ la reducerea fenomenului, adoptând un comportament responsabil și susținând măsurile dedicate menținerii ordinii publice”, transmite Poliția Locală Buzău.

În municipiul Buzău, adulți și chiar copii, care stau la mila trecătorilor, de multe ori punându-și în pericol viața, mergând printre mașini, pot fi observați în multe zone. Persoane care cerșesc aleg intersecțiile mari din oraș, de pe bulevardele Unirii și Bălcescu, 1 Decembrie, dar și alte zone aglomerate, cum ar fi piețele și magazinele mari.

Oricât au încercat polițiștii locali să îi îndepărteze, nu au reușit. Persoanele fără adăpost care au fost duse în Centrul de Zi și Noapte al Primăriei Buzău au plecat după câteva ore și au revenit în stradă. Alți cerșetori, domiciliați în alte localități sau chiar în alte județe, au fost urcați în tren și alte mijloace de transport, dar au revenit în oraș, de fiecare dată.

În acest context, polițiștii locali au decis să apeleze la înțelegerea buzoienilor și să îi convingă să nu mai dea bani cerșetorilor, pentru că astfel nu îi ajută să le fie mai bine, ci îi determină să rămână în stradă.