Actualitate

(FOTO) El este tânărul care nu are nevoie de GPS. Cum și unde a dovedit-o

Un elev al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene de la Boboc a demonstrat, zilele trecute, că pentru el orientarea în teren, oricât de accidentat ar fi și oricât de bine ascunse ar fi obiectivele ce trebuie descoperite, nu reprezintă nicio problemă. Tânărul de la Boboc a urcat pe podium la Campionatul Militar de Orientare, clasându-se pe primul loc la individual masculin.

Daniel Cîrmăcean a fost unul dintre membrii lotului sportiv al Școlii de Maiștri Militari care a luat parte la etapa finală a Campionatului Militar de Orientare – Instituții de Învățământ Militar. Este vorba despre o competiție ce s-a desfășurat în ultimele zile, la care au luat parte reprezentanți ai mai multor unități de învățământ militare din țară. Daniel Cîrmăcean, elev în anul II la Boboc, s-a remarcat la proba de individual masculin. A parcurs fără greșeală traseul lung de 4,5 km, printr-o zonă împădurită, cu urcușuri și coborâșuri.

Cu harta și busolă în mână, Daniel a descoperit, rând pe rând, fiecare din cele 16 puncte obligatorii de pe circuit. Chiar dacă informațiile despre unele puncte erau foarte succinte, obiectivele fiind bine ascunse printre copaci și pante abrupte, tânărul de la Boboc a parcurs proba în cel mai scurt timp, clasându-se pe primul loc.

“În perioada 12 – 16 octombrie a.c. s-a desfășurat ,,Campionatul Militar de Orientare – Instituții de Învățământ Militar” etapa finală pe Ministerul Apărării Naționale. Această competiție sportivă reunește anual loturile sportive ale academiilor militare și școlilor de maiștri militari și subofițeri.

Lotul sportiv al școlii noastre, compus din Șercăianu Bogdan, Ivan Marius, Tânjală Robert, Cîrmăcean Daniel, Luckas Andreea, Popescu Teodora, Stoenică Miruna a înregistrat rezultate deosebite în cadrul acestui campionat. La individual masculin elevul Cîrmăcean Daniel s-a clasat pe locul I, reușind să termine traseul într-un timp de 37`24“”, transmit reprezentanții școlii de la Boboc.