Marfă expirată, mizerie care punea sănătatea consumatorilor în pericol și furt la casa de marcat. Asta au găsit inspectorii OPC în supermarket-urile din Buzău,verificate luna trecută. Și pe cât de grave au fost neregulile constatate pe atât de mari au fost amenzile. În plus, un punct de lucru din municipiul Buzău a fost închis pentru trei zile.
Fac profit încălcând legea și, mai ales, păcălind consumatorul și chiar punându-i sănătatea în pericol. Este vorba despre marile lanțuri de magazine care, în ultimii ani, s-au extins în toată țara, având chiar mai multe puncte de lucru într-un singur oraș, și care aproape au eliminat complet din piața micile magazine de cartier. Din păcate, pe cât de mult s-au înmulțit pe atât de multe sunt neregulile descoperite aproape la fiecare control făcut de Protecția Consumatorului. La Buzău, de exemplu, în ultima lună au fost sancționate nu mai puțin de șase magazine care fac parte din trei lanțuri de supermarketuri, iar problemele constatate sunt atât de grave încât un punct de lucru a și fost închis pentru trei zile.
Cornelia Galer a explicat pentru sansanews.ro faptul că se primesc foarte multe sesizări de la consumatori care reclamă fie că au fost înșelați la casa de marcat fie că au găsit marfă expirată sau alte practici incorecte. După o astfel de sesizare, OPC a sancționat un supermarket din municipiul Buzău cu 50.000 de lei.
”S-a aplicat 1 amendă pentru practici comerciale incorecte înşelătoare la un punct de lucru al Rewe România Srl în valoare de 50.000 lei ca urmare a unei reclamaţii”, se arată într-un comunicat OPC Buzău.
De asemenea, alte patru magazine au fost amendate pentru că s-a descoperit că au fost schimbate etichetele astfel încât clienții să plătească mai mult.
”Au fost aplicate 4 amenzi în valoare totală de 80.000 lei aplicate la cele 4 puncte de lucru ale SC Lidl Discount Srl, pentru deficienţe multiple”, se arată în comunicatul de presă emis de OPC Buzău.
Un punct de lucru a fost închis din cauza mizeriei .
”S-a decis oprirea temporară, de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru un punct de lucru al Kaufland România SCS –zona de grill şi rotisor”, informează OPC.
Iată lista completă a neregulilor constate în timpul controalelor din supermarketuri:
- – folosirea unor practici comerciale incorecte, susceptibile a induce în eroare consumatorii, prin afişarea la raft a unui preţ diferit de cel de la casa de marcat şi reetichetarea produsului preambalat, de către magazinul vânzător cu un preţ mai mare decât cel iniţial, oferit de producător prin eticheta proprie.
- – nerespectarea masei nete declarate a produselor preambalate cu masa fixă;
- – nerespectarea regimului reducerilor de preţ;
- – lipsa preţurilor afişate la raft;
- – legume depreciate şi informaţii lipsă referitoare la ţară de origine ale acestor;
– lipsa traducerilor în limba romană a elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor cosmetice;
- – lipsa etichetare produse alimentare, neputându-se determina data durabilităţii minimale
- lipsa respectării prevederilor legale privind modalitatea de indicare a prețurilor;
- – lipsa indicării alergenilor, pentru anumite produse de patiserie şi panificaţie;
- – produse de panificaţie bake-off cu data durabilităţii minimale depăşită
Amintim că și în septembrie, inspectorii OPC au aplicat o sancțiune unui supermarket din Merei. Detalii aici.
Adaugă comentarii