Noi lucrări de anvergură vor fi efectuate pe DN10 Buzău-Brașov, în zona barajului de la Siriu, o zonă sensibilă, în care riscul căderii de bolovani de pe versanți este ridicat, în mai multe puncte. Pentru a îndepărta aceste riscuri, astfel încât participanții la trafic să fie în siguranță, iar circulația rutieră să se desfășoare fără probleme, fără a mai exista pericolul blocajelor din cauza pietrelor, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău anunță că vor fi montate plase de protecție și bariere de siguranță pe versanți, în zone critice, în care în prezent traficul se desfășoară semaforizat, pe o singură bandă.
“DRDP Buzău a scos la licitație faza de proiectare și execuție a contractului de “Punere în siguranță drum național DN10, tronson 1: km 79-860-79-935 dreapta, km 79-935-80-105 dreapta si tronson 2: km 87+000-87+088 dreapta, km 87+106-87-172 dreapta, pentru diminuarea riscului de blocare a acestuia ca urmare a căderii stâncilor de pe versanții adiacenți”. Acest contract cuprinde lucrări de rănguire, montare plase de protecție și bariere de siguranță pe versant. După implementarea acestui proiect pe DN 10 vor dispărea segmentele semaforizate.”
Nu sunt singurele zone vizate de lucrări de stabilizare a bolovanilor de pe dealurile de pe marginea DN10, la Siriu.
“De asemenea, în perioada următoare, pentru celelalte zone considerate sensibile, DRDP Buzău va scoate la licitație un acord cadru pentru rănguire versanți pe mai multe sectoare de drum cuprinse între km. 78+000 și km. 94+800.”
Pe lângă aceste proiecte, în curând vor începe lucrările de reabilitare a viaductului Grămăticu, lucrări care sunt programate să dureze circa 12 luni.
Adaugă comentarii