Cât de curând se va da startul reabilitării unuia dintre podurile aflate pe traseul DN 10 Buzău-Brașov, la Siriu. Este vorba despre Viaductul Grămăticu, un obiectiv cu o vechime de peste 40 de ani, afectat de trecerea timpului, motiv pentru care necesită ample intervenții.
Lucrările vor începe cât de curând, în condițiile în care a fost semnat contractul cu firma care se va ocupa de reabilitarea podului. Mai este nevoie de un studiu de management al traficului, realizat de constructor. Se estimează că cel târziu pe 1 septembrie muncitorii vor fi pe teren.

“Câștigătorul licitației contractului cu o valoare de 13.199.831,38 cu TVA, Luconsa BM SRL, are la dispoziție 12 luni de la Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru finalizarea obiectivului. Extrem de important, mai ales pentru tranzitul de vehicule grele, Viaductul Grămăticu a fost construit în anul 1983, are o lungime de 168,30 metri, cu parte carosabilă de 8 metri și este încadrat în starea tehnică IV”, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău.
Vor fi executate lucrări de consolidare atât a carosabilului, cât și a picioarelor podului. În tot acest timp, traficul rutier se va desfășura alternativ, pe o singura bandă, semaforizat.
“Pentru asigurarea siguranței traficului rutier pe DN 10, contractul prevede:
- Amenajare teren;
- Lucrări de semnalizare rutieră pe timpul execuției;
- Lucrări de reparații la suprastructură;
- Lucrări de reparații la infrastructură;
- Lucrări de reparații la rampele de acces;
- Lucrări de reparații la racordarile cu terasamentele.”
Adaugă comentarii