După cum Șansa News a scris, Gheorghe Baciu, cunoscut ca nea Gică, veteran de război și cel mai vârstnic buzoian, a împlinit venerabila vârstă de 103 ani.
Ministerul Apărării Naționale a publicat azi mai multe fotografii, care arată că nea Gică nu a fost singur de ziua lui. A avut musafiri, care au ținut să îi ureze ”La mulți ani!”: reprezentanți ai Diviziei 2 Infanterie „Getica”, ai Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” și ai Cercului Militar Buzău.
Gică Baciu, originar din Mânzălești, a fost un erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, luptând cu onoare pe frontul de Vest. Într-un discurs emoționant, veteranul a declarat: „M-am născut cu drapelul ăsta, pentru el am luptat… Drapelul României e scutul țării!” După război, el a supraviețuit cu stoicism foametei din 1946–1947, devenind un simbol al demnității, activității și implicării în viața publică.
Coincidența ca această aniversare să cadă în ziua alegerilor locale a adus un plus de semnificație, iar comunitatea l-a sărbătorit așa cum se cuvine pe cel care și-a pus țara mai presus de orice. Gică Baciu a primit de la militari și cu un tort special, în semn de omagiu pentru viața sa de sacrificiu și dedicație față de țară.
Adaugă comentarii