Moment istoric astăzi pentru toată țara: va fi deschis podul peste Dunăre de la Brăila. Podul suspendat ce va fi inaugurat astăzi este al treilea al ca dimensiune din Europa și totodată cea mai complexă și scumpă lucrare rutieră din țara noastră din ultimii zeci de ani.
Inaugurarea podului va avea loc în prezența președintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu, președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar la Brăila este așteptat și comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean de la PNL. Oficialitățile vor ajunge la pod în jurul orei 10:45, iar de la ora 13.00 va fi deschisă circulația pe podul de la Brăila.
Totuși, traficul va fi deschis doar parțial, pentru că doar o parte din drumurile de legătură sunt gata. Încă mai e de lucru la drumurile de acces, iar constructorul și-a luat angajamentul să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului.
Podul peste Dunăre de la Brăila are două benzi de circulație pe fiecare sens de mers, iar altitudinea maximă în zona tranzitată de mașini este de 38 de metri. Podul este prevăzut și cu trotuare, dar acestea sunt exclusiv pentru mentenanța și întreținerea podului. Oficialii din Ministerul Transporturilor avertizează că nu vor fi deschise circulației pietonilor sau bicicliștilor.
Totuși, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Irinel Scrioșteanu a transmis în această dimineață că va propune ca în ziua de 6 iulie să fie deschisă circulația pietonilor pe pod, în fiecare an.
”Voi propune Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere ca această zi de dare în trafic a podului suspendat peste Dunăre să devină, în fiecare an, zi deschisă circulației pietonilor pe pod, astfel încât ca oamenii să îl poată vizita și pietonal, iar această zi să se numească ”Ziua pietonilor”. Acest pod este al românilor și al României!”, a scris, dimineață, pe Facebook, liberalul de la Transporturi.
Podul este proiectat să aibă o durata de viața de 120 de ani și are un centru de monitorizare și control, care va înregistra permanent starea podului, prin 50 de senzori instalați în punctele esențiale. Este prevăzut cu un sistem de dezumidificare, astfel încât nu există riscul ca unele componente metalice să ruginească.
Important de știut este și că în primii 5 ani nu va fi percepută nici o taxă de trecere a podului.
E de așteptat ca podul suspendat să devină o adevărată atracție turistică, dat fiind că arată spectaculos, iar peisajul este rar întâlnit.
Mai jos, un video spectaculos care arată cum a fost construit podul, postat pe Facebook de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Adaugă comentarii