Sute de buzoieni au luat parte, sâmbătă după amiază, la un protest organizat de AUR Buzău, un protest similar celor care au avut loc în mai multe orașe ale țării. Simpatizanții formațiunii politice au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale, din decembrie, dar și față de actuala putere.
Protestatarii s-au reunit în Piața Daciei, în jurul orei 14:00. Buzoienii au purtat steagul României și pancarte cu diverse mesaje: “Democrație”, “Turul 2 înapoi”, sau “Jos Guvernul Ciolacu 2”. Liderii AUR Buzău, respectiv senatorul Marius Roman și consilierul județean Cozmin Dinu au ținut discursuri, pe parcursul cărora manifestanții au scandat lozinci împotriva Guvernului, cerând respectarea votului românilor dat la alegerile prezidențiale.

Foto Facebook/ Maria Gheorghe 
Foto Fb/ Mosu Georgian 
În plus, huiduieli s-au auzit și în momentul în care Cozmin Dinu a reclamat faptul că, astăzi, camera care transmite live, non stop, imagini de pe Platoul Dacia, ar fi fost setată în așa fel încât să nu surprindă locul în care s-au strâns protestatarii, ci doar un cadru restrâns, dinspre Hotelul Pietroasa.

De pe Platoul Dacia, în jurul orei 14:30, buzoienii au pornit în marș către Prefectura Buzău, următorul punct în care și-au strigat nemulțumirile.
“Vrem dreptate” a fost ceea ce au scandat în cor buzoienii care au luat parte la protest, în timp ce se îndreptau spre Prefectură.
De la Prefectură, manifestanții au mărșăluit pe străzile orașului și au revenit în Piața Daciei, locul de unde au și pornit protestul. De data aceasta, au trecut fix prin fața camerei care transmite imagini de pe Platou, pentru ca acțiunea să poată fi transmisă live.
În total, susțin organizatorii, peste 1 200 persoane au luat parte la protest.








…protestul e și pentru mătăluță, madama!
Constituția României, art.30 : ‘cenzura de orice fel este interzisă’!…
Toma îi plăteşte cu bani grei pe toţi pseudo jurnaliştii din “urbea roşie”…şi culmea…nu din buzunarul lui…
https://primariabuzau.ro/camera-platou-dacia/
…cam cât de boulangiu să fie ăla care a mutat camera de pe hotel pietroasa să bată pe centrul de info turistic în loc să se vadă mândrețe de piața daciei și simbolul orașului palatul comunal?…ce părere are tomy boy?
Dacă prostia ar durea . După aproape 50 de ani de comunism să te întorci tot acolo să devii sclavul rușilor și au pretenția că sunt suveraniști . Asta e consecința lipsei de educație în cei 35 de ani de așa zisă democrație