Actualitate Agricultura acum

(FOTO&VIDEO) Solarii distruse de vijelii, la Glodeanu Sărat. Lovitură dură pentru legumicultori

Vântul puternic, coșmarul agricultorilor. Solariile legumicultorilor din marile bazine din județ au fost distruse, în mare parte, de vijelii.

Întreaga zi,  proprietarii de solarii au stat cu ochii pe construcții, de teamă ca nu cumva solariile în care se găsesc legume aproape gata de a fi recoltate și scoase la vânzare să fie puse la pământ de vânt. Pentru a le proteja, legumicultorii le-au întărit cu diverse materiale, în speranța că munca lor de până acum nu va fi distrusă de vânt.

Însă, în bazinul Glodeanu Sărat, solariile au fost distruse unul câte unul.

Folia cu care erau acoperite acestea a fost ruptă de vânt, ceea ce înseamnă pagube pentru legumicultori.

Legumicultorii spun că astăzi vremea a fost în totalitate împotriva lor. Vântul puternic și temperaturile crescute au făcut ravagii printre solariile din câmp.

De dimineață și până la ora 18:00, județul Buzău, cu excepția zonei de munte, s-a aflat sub cod portocaliu de vânt puternic, ceea ce a însemant viteze ale vântului în general de 80…85 km/h.

Iar până la ora 22:00, întreg județul este colorat în galben, adică vântul va bate cu viteze de 55…65 km/h, iar local de 70…80 km/h.