Peisaje de basm și priveliști care îți taie respirația sunt la tot pasul acum, după ce a nins din belșug. Mai ales zonele montane sunt însă adevărate tablouri pictate în alb.
Râmniceanul Radu Iftinoiu, călător neobosit și pasionat de fotografii, nu a putut rata momentul, ajungând în zone greu accesibile, dar incredibil de frumoase. El a făcut mai multe fotografii care sunt pur și simplu perfecte, pe care le-a împărtășit și prietenilor săi de pe rețelele sociale.
O parte din fotografii au fost făcute în zona Bisoca – Martinu.
”Zona Bisoca-Martinu. Așteptarea a luat sfârșit, iarnă în toată regula. Sunt ceva ani de când nu am mai văzut așa frumos. Atenție! Nu se poate ajunge decât până la Cantonul Martinu, dar foarte greu. Eu am ajuns aproape. Zăpadă foarte mare 50-70 cm”, avertizează buzoianul pe Facebook.
Buzoianul a trecut și granița județului și a surprins imagini la fel de spectaculoase și în județul Vrancea.
”Vintileasca – Schitul Muntioru, Vrancea, tărâmuri de poveste”, este descrierea ce însoțește imaginile publicate de Radu Iftinoiu.
Și tot din zona respectivă din Vrancea, buzoianul a surprins în imagini și vârful Penteleu, din Buzău.
Adaugă comentarii