Gustările între mese sunt cele mai dăunătoare când vine vorba de alimentație. Indiferent dacă vorbim de chips-uri, floricele sau de ciocolată, aceste ronțăieli nu doar că dau peste cap metabolismul, dar pe termen lung pot aduce probleme de sănătate, precum și kilograme în plus.
Servim o gustare între mese fie din cauză că ne simțim înfometați, fie am rămas fără energie sau pur și simplu din plictiseală. În foarte multe cazuri, aceste gustări sunt calorii goale, fără nutrienți, care nu aduc nici un beneficiu organismului. De asemenea, nu dau sațietate, iar la masă avem tendința să consumăm la fel de mult, ceea ce duce la exces de mâncare.
„Tot ce mâncăm între mese, sub formă de ronțăieli, ne aduce foarte multe calorii de care noi nu ne dăm seama. Și ajungem să spunem că „eu nu mănânc mult, dar de ce mă îngraș?”. Dar dacă facem o anchetă alimentară, sinceră față de noi, o să găsim și cauza,” a declarat medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Ecaterina Zoican.
Așadar, trebuie să avem grijă la mai multe aspecte. În primul rând, trebuie să învățăm când ne este cu adevărat foame și când nu. De multe ori, senzația de foame este confundată cu cea de sete, motiv pentru care este bine ca, la primele semne că am dori să ronțăim, să bem un pahar cu apă. În al doilea rând, nu este recomandat să mâncăm nimic atunci când suntem în fața unui ecran. Imaginile sau activitatea din fața ecranului, TV sau laptop, ne vor distrage atenția și nu vom mai fi atenți cât mâncăm. Nu în ultimul rând, nivelul ridicat de zahăr sau de sare din gustările servite vor duce inevitabil nu doar la creștere în greutate, ci și la creșterea riscului de îmbolnăvire, în special de boli de natură cardiacă.
Bineînțeles, există și alternative sănătoase pe care le putem alege ca gustare între mese. Cea mai lejeră alegere este să consumăm fructe sau legume, în special dintre cele de sezon.
Adaugă comentarii