UPDATE. Spitalul Județean de Urgențe Buzău vine cu detalii referitoare la starea bărbatului înjunghiat în Piața Centrală.
”Un bărbat în vârsta de 25 de ani a fost transportat la U.P.U-SMURD după ce a fost victima unei agresiuni. Acesta a suferit plăgi prin înjunghiere, la nivelul antebrațului stâng și la nivelul fesei. Bărbatul este stabil și conștient, la acest moment, în curs de investigare.”
UPDATE. Apar primele informații privind cauza conflictului înregistrat în Piața Centrală și soldat cu înjunghierea unui bărbat. Surse judiciare au declarat pentru ȘansaNews că cei doi -victimă și agresor-se cunoșteau de mai multă vreme. Bărbatul lovit cu cuțitul ar fi fost, în trecut, chiriașul agresorului și ar fi plecat intempestiv după ce ar fi provocat un incident în care ar fi fost implicată și fiica proprietarului. Astăzi, a fost prima oară când cei doi s-au întâlnit. Bărbatul care i-a fost gazdă victimei și care era în timpul serviciului (fiind angajat ca lucrător în domeniul salubrizării) i-a reproșat fostului chiriaș conduita pe care a avut-o. Discuția a degenerat, iar cel dintâi a scos un cuțit de mici dimeniuni și i-a aplicat două lovituri, una în fesă, alta în mână, fostului chiriaș. Acesta a căzut la pământ, iar agresorul a încercat să fugă printre tarabe fiind imobilizat de un echipaj al Poliției Locale.
Autorul agresiunii a fost preluat de polițiști și condus la audieri. Este foarte probabil ca el să fie reținut. Până la depunerea unei plângeri a victimei, bărbatul va fi cercetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (contravenție), precum și pentru infracțiunea de port de armă albă într-un spațiu public (infracțiune).
Clipe de coșmar, în urmă cu câteva minute, în cea mai mare piață a orașului. Un conflict spontan apărut între doi bărbați a escaladat, iar unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt, cu două lovituri de cuțit. Victima a căzut la pământ, iar oamenii care au privit scenele de coșmar au început să strige după ajutor și au sunat la 112. Până la venirea unui echipaj medical, martorii au încercat să-l mențină conștient pe bărbatul înjunghiat. Între timp, agresorul a încercat să fugă, printre tarabe, dar ca urmare a agitației create, o patrulă de polițiști locali l-a văzut alergând și l-a imobilizat până la sosirea polițiștilor naționali, după care l-a predat acestora .
Bărbatul înjunghiat a fost preluat de un echipaj al Ambulanței, fiind conștient și cooperant. Din primele date, victima are două plăgi înjunghiate. Vom reveni cu informații privind starea bărbatului.



Adaugă comentarii