Actualitate

Imagini grăitoare! Cum arată mașinile implicate în accidentul soldat cu 8 victime

Imaginile surprinse la locul în care un Logan MCV și un Mercedes Vito s-au lovit, astăzi, pe DN 10, la Sătuc, arată cât de dur a fost impactul. Loganul a fost serios avariat iar duba a ajuns pe câmp.

În urma impactului, potrivit datelor furnizate de ISU Buzău, 8 persoane ar fi fost rănite. Este vorba despre 4 minori și 4 adulți. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Buzău, cu ambulanțele SAJ și SMURD.

“In urma accidentului rutier de pe raza localității Sătuc, la U.P.U.-SMURD au fost transportate 8 victime cu vârste cuprinse intre 4 si 72 de ani. Toate cele 8 victime ale accidentului rutier au suferit traumatisme si contuzii si se afla, in continuare, in investigații. Ulterior, se va stabili daca vor rămâne internați in spital”, anunță reprezentanții Spitalului Județean Buzău.

Deși numărul răniților a fost ridicat, salvatorii nu au activat Planul Roșu. Asta pentru că intervenția s-a derulat rapid. Existau ambulanțe libere la ora producerii accidentului, astfel că echipajele medicale au putut interveni rapid pentru a acorda primul ajutor victimelor și pentru a le transporta ulterior la spital.

Etichete