Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 203 K pe tronsonul Vintilă Vodă-Plaiul Nucului. Este vorba despre ultimul tronson rămas de modernizat din drumul județean, în lungime de 30 de km.
Proiectul are o valoare de peste 600 de milioane de lei, iar la final, șoseaua care traversează un număr de 12 unități administrative-teritoriale de pe raza județului Buzău va fi una modernă, care va duce creșterea interesul pentru potențialul economic și pentru obiectivele de pe acest traseu.
Durata de implementare a proiectului este de 55 de luni, ceea ce înseamnă că drumul ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2028. Totuși, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est sunt optimiști.
Principalii beneficiari vor fi cei peste 11 mii de locuitori ai comunelor Vintilă Vodă, Mânzălești, Lopătari, Bisoca și Sărulești, traversate de tronsonul de drum ce va fi modernizat. Lor li se adaugă însă și buzoienii care trăiesc în localitățile unde șoseaua a fost deja modernizată.
Mai ales oamenii din zona de munte se bucură că amintirile din copilărie, în care mergeau la școală cu cizme de cauciuc, vor fi date uitării.
PÎn egală măsură însă drumul va avea o importanță strategică pentru tot județul, inclusiv prin faptul că, odată gata, turiștii vor fi motivați să ajungă la Buzău.
Practic, drumul cu mașina către zonele pitorești ale Buzăului va dura mult mai puțin, ceea ce va face ca interesul turistic să crească.
Proiectul vine în contextul în care oricum lucrurile se vor schimba în bine, iar interesul investitorilor și turiștilor va crește odată cu deschiderea Autostrăzii Moldovei.
Cea mai mare parte a banilor cu ajutorul cărora se vor realiza lucrările, adică 85% din total, provin de la Uniunea Europeană. Acestora li se adaugă două sume de la bugetul național – în proporție de 13% și partea de co-finanțare de 2%, care va fi asigurată din bugetul Consiliului Județean Buzău.
Doamna ziaristă ultimul tronson este Plaiul Nucului până la Nehoiașiu…iar acest drum nu trece prin Sărulești și Bisoca