Actualitate

Incertitudine în pragul noului an școlar. Începe școala pe 8 septembrie?

Începe sau nu școala pe 8 septembrie? Este întrebarea pe care și-o pun în această perioadă toți părinții care au copii de grădiniță sau școală și care nu știu sigur când își vor duce copiii la festivitatea de început de an școlar.  Incertitudinea vine în contextul în care sindicaliștii din Educație  protestează de aproape o lună în stradă, nemulțumiți de reforma din sistem, dar, mai mult, amenință cu boicotarea începutului de an școlar și chiar cu declanșarea grevei generale.

“În fiecare zi lucrătoare, până la începerea cursurilor, vor fi proteste la Ministerul Educației. Mai mult, în data de 8 septembrie este programat un amplu miting urmat de un mars de la Guvernul României până la Cotroceni. Suntem foarte hotărâți să mergem înainte, este posibil să apelăm și la forma extremă de protest, respectiv greva generală”, spune prof. Ion Dobre, liderul SÎP Buzău.

Deși puși într-o situație care nu-i avantajează deloc, mulți părinți sunt de partea cadrelor didactice. Alții, însă, spun că profesorii ar trebui să se gândească în primul rând la copii.

Între timp, în această perioadă în școli e referendum. Membrilor de sindicat din fiecare județ li se cere opinia, iar aceștia trebuie să decidă dacă vor boicota festivitățile din prima zi de școală sau nu. Cadrele didactice vor trebui să își spună părerea până la începutul lunii septembrie, pentru ca apoi părinții să fie anunțați oficial dacă festivitățile de început de an școlar vor fi organizate sau nu pe 8 septembrie.

“Ieri am transmis în toate unitățile școlare un referendum cu privire la boicotarea începerii anului școlar. Așteptăm rezultatul acestui referendum și abia apoi ne putem pronunța.Dar, la cum stau lucrurile și la ce semnale avem de la colegii nostri, cu siguranță pe data de 8 nu vor începe cursurile școlare. Dacă ulterior vom intra în grevă generală, asta rămâne de văzut. ”

Sindicaliștii din Educație acuză, în principal, creșterea normei didactice, comasarea a sute de școli, creșterea efectivelor de elevi din clasă, dar și reducerea cu peste 50% a tarifului pentru plata cu ora.