Actualitate

Detalii despre tragedia de la Calvini! Tânăr de 23 de ani din Buzău, moarte tragică după o postare pe Facebook: „Mai cer de la cer zile”

Noi detalii ies la iveală după apariția în spațiul public a informațiilor legate de accidentul mortal, petrecut pe DJ 102B, la Calvini, în dimineața zilei de sâmbătă. Șansa News.ro a publicat în această dimineață date despre cumplitul accident, în care un buzoian de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alți patru au fost grav răniți.

Se pare că cele cinci persoane ar fi plecat de la un club din Prahova, după ce ar fi petrecut noaptea acolo. La volan se afla un buzoian de 23 de ani, pe nume Adrian, care ar fi călcat cu putere pedala de accelerație în zona benzinăriei din Calvini. Imagini publicate în mediul online surprind mașina în care se aflau tinerii cum gonește cu viteză halucinantă, pe o porțiune de drum cu serpentine. Nu se știe încă în ce condiții, Adrian, șoferul mașinii, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și s-a oprit într-un cap de pod. Autoritățile au fost alertate imediat, iar zgomotul produs de impact a speriat vecinii din zonă.

Surse de presă declară pentru Șansa News.ro că primele persoane sosite la fața locului, în jurul orelor 5.30, au suferit un adevărat șoc, întrucât șoferul decedase, iar victimele erau foarte grav rănite. Pompierii s-au luptat minute bune să-i scoată pe pasageri din mașină, întrucât vehiculul devenise un morman de fiare. În autoturism se aflau tineri cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani.

Autoritățile confirmă faptul că Adrian nu deținea permis de conducere, iar surse de presă declară că Adrian ar fi consumat alături de pasagerii mașinii, cantități semnificative de alcool înaintea accidentului. Totuși, informația nu poate fi verificată decât după sosirea rezultatelor necropsiei. Mașina cu care gonea tânărul ar fi aparținut bunicii lui, care i-a împrumutat-o pentru ca nepotul său să iasă în oraș cu prietenii. Pe rețelele de socializare, tinerii au încărcat clipuri video din noaptea tragediei. Adrian postase după miezul nopții o fotografie cu el și mașina, iar pe fundal rula o melodie în care cerea zile de la Divinitate să le petreacă alături de persoana iubită. În afară de această fotografie, buzoianul mai avea încărcate două videoclipuri cu cadre generale din club, din care însă nu reiese că vreunul dintre ei ar fi consumat alcool sau substanțe interzise. Totuși, Adrian posta des imagini și clipuri video despre pierderea unei presupuse iubite, semn că ar fi fost afectat emoțional de absența unei persoane dragi.

Doi dintre pasageri, de 16 și 20 de ani, erau frați. Aceștia au fost transportați de urgență la un spital din Capitală, iar ceilalți doi pasageri, de 20 de ani, au rămas internați în UPU Buzău. Însă, cel mai grav rănit dintre cei patru pasageri suferă la momentul redactării acestui material o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian