Actualitate

Inedit: vânătoare de comori în oraș. Ce vor descoperi participanții

Locuri cu o istorie pe care prea puțini o cunosc, obiective ajunse într-un con de umbră, ori adevărate minuni ale naturii aflate la doi pași, dar despre existența cărora mulți nici nu știu. Sunt doar câteva dintre obiectivele pe care organizatorii unui concurs de explorare urbană le-au inclus pe harta cu traseul ce va fi urmat de buzoienii care vor lua parte la aventura de sâmbătă, 21 ianuarie. Concursul de explorare urbană, organizat de membrii Societății Exploratorilor din Buzău, nu este altceva decât un mod perfect de a-ți petrece o zi de weekend în compania prietenilor, de a cunoaște noi oameni și de a lega noi prietenii, dar și o ocazie de a cunoaște mult mai bine orașul.

“Concursul este despre o vânătoare de comori astfel că echipele formate din câte 3 persoane vor trebui să descopere cu ajutorul unor ghicitori aflate pe o foaie de concurs anumite obiective care ni se par nouă importante în orașul Buzău, obiective care pot consta în clădiri importante, în arbori seculari, statui importante din oraș, vor fi multe obiective în Parcul Crâng, în total vor fi peste 50 de obiective pe care concurenții vor trebui să le descopere”, a declarat, la Focus Tv, Carol Georgescu, organizator.

Concurenții se vor strânge în părculețul de lângă Colegiul B.P. Hasdeu, de unde se va da startul cursei la ora 10:00. Echipați cu un telefon sau o busolă, buzoienii vor trebui să dezlege ghicitorile pe care le vor primi pe foaia de concurs pentru a obține indiciile care îi vor duce la “comorile” din oraș. Timp de 6 ore, vor avea de străbătut kilometri întregi prin municipiu, prin parcuri și nu numai, pentru a bifa fiecare obiectiv de pe traseu.

“O să atingem o distanță de circa 10 km, mai ales parte dinspre Crâng și gară. Vedeta acestui concurs este ciuful de pădure, o pasăre răpitoare de noapte, sunt câteva zeci de astfel de păsări în centrul orașului Buzău. Ele vin iarna și “dormitorul” lor de iarnă este în centrul orașului. Eu am aflat acum câțiva ani de ele. Se adăpostesc în niște arbori.”

Buzoienii care vor să ia parte la aventura de sâmbătă se pot înscrie și în ziua concursului, până la ora 9:30.

” Concurentii participa sub forma de echipaje cu 3 membri. Nota bene: Pentru reusita fiecare echipa trebuie sa aiba o busola si minim un smart phone !!!

Startul se va da la orele 10:00, in Parculetul de langa Colegiul B.P. Hasdeu, iar festivitatea de premiere va avea loc la orele 16:00. Limita de timp pentru inscriere este ora 09:30 a zilei de 21.01.2023 insa recomandam inscrierea din timp a echipelor folosind link-ul de mai jos. N-ai parteneri si totusi vrei sa participi? Nimic mai simplu! Da-ne de veste si-ti vom gasi coechipieri. Astfel, pe langa cele de mai sus, te vei alege, cine stie, si cu prieteni noi”, anunță organizatorii.