Actualitate

Inițiativă inedită la Colegiul Pedagogic. Liceenii se mobilizează pentru o cauză nobilă

Inițiativă plină de empatie și spirit civic la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret”, unde elevii au lansat un proiect inedit. Au decis să transforme lucrurile pe care ei nu le mai folosesc într-un sprijin real pentru câinii fără stăpân.

Mai exact, elevii au decis să organizeze o colectă de jucării, cărți, haine și obiecte decorative, pe care le vor vinde în cadrul unui târg organizat chiar în școală, în “Săptămâna Verde”. Mai departe, sumele strânse vor fi donate pentru hrana animalelor salvate și îngrijite de Asociația „Hăpluț și prietenii”. Inițiativa a pornit chiar de la elevi, spune profesorul coordonator, Daniela Silaghi, tineri cu dorință de a se implica în activități cu impact în comunitate. De altfel, nu este pentru prima data când tinerii sunt implicați în proiecte pentru cei din jur. Ei sunt deja voluntari la Centrul pentru Persoane Vârstnice „Al. Marghiloman”, Fundația Sfântul Sava, Centrul „Phoenix” sau After School „Pure&Simple Joy”, unde sunt alături de bătrâni și copii.

„Ca profesor la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, m-a bucurat mult să descopăr că elevii de clasa a IX-a din acest an sunt foarte dornici să se implice și să facă lucruri cu sens. Au multă energie, idei și, mai ales, dorința de a se face utili. Am încercat mereu să le canalizez energia spre acțiuni pozitive, așa că am primit cu entuziasm ideea elevilor de la clasa a IX-a E de a organiza o colectă de obiecte, pe care să le vândă apoi la un târg organizat în școală, în cadrul programului „Școala Verde”. M-a impresionat nu doar inițiativa lor, ci mai ales scopul ales: banii strânși vor merge către hrană câinilor salvați și îngrijiți cu devotament de reprezentanții Asociației „Hăpluț și prietenii”.”

Ideea târgului caritabil a mobilizat pe toată lumea, de la liceeni la cadre didactice. Iar donațiile nu au întârziat să apară. Încă din primele zile, liceenii au adus la școală o mulțime de produse, de la articole vestimentare, la cărți, jocuri și altele. Toate sunt prezentate și pe Instagram, pe o pagină dedicată proiectului.

“Ideea i-a mobilizat rapid și pe ceilalți elevi, iar implicarea lor a fost vizibilă încă din primele zile. Copiii au început să aducă la bibliotecă jucării, cărți, obiecte vestimentare sau decorative, lucruri pe care nu le mai folosesc, dar care pot căpăta o nouă valoare în acest context. Conducerea școlii ne-a susținut deschis, oferindu-ne un spațiu adecvat pentru amenajarea unui mic „magazin” improvizat, unde obiectele vor fi expuse și vândute. Și se pare că nu vor fi doar obiecte, pentru că unii elevi ne-au promis că vor face prăjituri, tot în acest scop. Astfel, întregul demers a prins contur firesc, cu sprijin din partea tuturor, într-o atmosferă de colaborare și entuziasm”.

Campania de strângere de donații va continua și săptămâna viitoare. Apoi, în „Săptămâna Verde” va fi organizat târgul în cadrul căruia produsele vor fi valorificate.

“Cred că astfel de momente spun foarte multe despre copiii din noua generație. Ei înțeleg că invățarea nu înseamnă doar ce se întâmplă în clasă, ci și felul în care aleg să se raporteze la lume. Iar când vezi adolescenți care se mobilizează pentru o cauză, îți dai seama că lucrurile merg într-o direcție bună”, a adăugat prof. Daniela Silaghi.