Actualitate

La Buzău, ca în Moldova! Urșii din Moinești au colindat pe străzile Buzăului

Celebrii urși din Moinești, județul Bacău, au ajuns astăzi la Buzău, spre surprinderea și încântarea tuturor celor care au avut treabă în zona Pieței Centrale.

Zeci de colindători au invadat zona costumați în urși, însoțiți de tobele specifice acestui obicei din Bacău. Spectacolul oferit a fost unul pe cinste, mai ales că ”urșii” și-au intrat în rol, imitând mișcările specifice animalelor care trăiesc în sălbăticie.

Prezența lor în oraș a fost inedită, mai ales în contextul în care în anii din urmă la modă erau colindele lui Hrușcă răsunând din boxe portabile. Strigăturile și dansurile urșilor și ursuleților s-au bucurat de succes în rândul buzoienilor, care i-au răsplătit pe colindători cu aplauze, dar și cu bani.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian