Senatul României a adoptat, cu 90 de voturi pentru, așa numita lege 2 mai. Este vorba despre un proiect al PNL, prin care cresc pedepsele pentru traficanții de droguri. Legea 2 mai, numită așa după dramaticul accident din vară de la 2 mai – Constanța, unde 2 oameni au murit, iar alți 3 au fost răniți, după ce au fost spulberați de mașina condusă de un șofer aflat sub influența drogurilor, elimină posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc. În plus, pedepsele cresc pentru unele fapte de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani.
Printre inițiatorii legii se numără și senatorul PNL Buzău Vlad Mircea Pufu. Acesta arată, într-o postare pe Facebook, că aproape jumătate dintre inculpații condamnați anul trecut de instanță au primit pedepse cu suspendare. Acest lucru nu se va mai întâmpla din momentul în care Legea 2 mai va fi aplicată.
”Traficanții de droguri nu vor mai scăpa de închisoare. Legea 2 mai este esențială pentru siguranța tinerilor. E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare, unde le este locul. Traficul de droguri trebuie oprit! Să nu uităm că acesta generează bani negri în economia subterană.
Pe parcursul anului 2022, 810 inculpați au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri. Dintre aceștia, 402 au fost condamnați la pedepse cu executare în regim de detenție, iar pentru 379 de persoane instanțele au pronunțat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Vorbim de 46,79% (aproape 47%) dintre traficanții de droguri care, deși condamnați, nu fac închisoare. Numai în primele 10 luni ale anului 2023 au fost înregistrate 10.780 de dosare, având ca obiect drogurile, faţă de 8484 în aceeaşi perioadă a anului 2022”, arată senatorul PNL Buzău, Vlad Mircea Pufu.
Senatul României este prima cameră sesizată cu proiectul Legii 2 mai. Votul decisiv urmează să fie dat de Camera Deputaților.
Adaugă comentarii