Actualitate Agricultura acum

Ministrul Agriculturii, vizită fulger la Buzău. Ce vești a adus pentru legumicultori și fermieri

Sunt vești bune despre amenajarea primului centru regional de colectare legume și fructe din județ, proiect ce ar uma să fie realizat la Mihăilești. Florin Barbu, ministrul Agriculturii a anunțat, după vizita fulger, făcută astăzi, împreună cu directorul ANIF, Cornel Pană, la Consiliul Județean Buzău, faptul că proiectul care a fost blocat în ultimii ani va fi prins în bugetul de anul acesta ceea ce înseamnă că sunt mari șanse ca investiția să se realizeze cât mai curând.

”Am avut probleme din punct de vedere juridic. Le-am reglementat cu Ministerul de Justiție. Putem prelua aceste terenuri prin protocol direct. Studii de fezabilitate sunt finalizate. Banii vor fi prins și în buget și maxim o lună de zile pentru că aceste studii de fezabilitate sunt finalizate decât să dăm ordinul de începere. Bineînțeles, autorizația, vizele și să dăm ordinul de începere. Vom prinde acești banii în buget în anul 2026”.

Practic, vorbim de un centru de colectare cu o capacitate de 3000 de metri pătrați ce va fi realizat la Mihăilești, pe un teren pe care ministru Agriculturii l-a vizitat încă din 2023. Detalii AICI.

La acel moment, Barbu prezenta și detaliile proiectului. Centru regional de colectare legume și fructe Mihăilești va avea condiții ce vor permite păstrarea legumelor și a fructelor în stare proaspătă timp de o lună de zile.

Proiectul va avea patru benzi de sortare, inclusiv dotări pentru ambalare și etichetare și un centru de testare al produselor, va funcționa în regim de independență energetică, iar livrările se vor face în baza parteneriatelor cu marile rețele comerciale.

Vești bune și pentru fermieri

Discuțiile de astăzi purtate cu Marcel Ciolacu au vizat și sectorul zootehnic unde Buzăul deja derulează proiecte cu fonduri accesate, doar în ultimii ani, prin MADR de aproape 88 milioane de euro.

”Județul Buzău a fost fruntaș în accesarea unor fonduri pentru dezvoltarea sectorului de creștere a porcilor. (…)Încă din 2023 am lansat primele proiecte, atât în sectorul de porc, cât și de pasăre. Județul Buzău a fost fruntaș în accesarea acestor proiecte, vorbim aici în sectorul de porc de aproape 58 milioane de euro, dar și în sectorul avicol de aproape 30 milioane de euro”, a precizat ministrul Agriculturii.

Practic, în urma acestor investiții ”începând cu anul 2026, județul Buzău va produce peste 322.000 de purcei în sectorul de reproducție porc, iar în sectorul avicol din România aproape 10 milioane de pui”.

Ministrul a subliniat că aceste investiții în sectorul zootehnic trebuie să continue și anunță deschiderea unei linii de finanțare .

”Aceste investiții trebuie să continue. Vom investi în continuare în sectorul de zootehnie și ne este un apetit foarte mare din partea fermierilor din județul Buzău. Știm și în zona de vacă de lapte că sunt foarte mulți fermieri care au potențial în județul Buzău. (…) Iar din martie vom lansa în fonduri europene 200 de milioane de euro pentru animale de reproducție în sectorul de vacă de lapte, vacă de carne și ovine și complementar venim și în sectorul de porc pentru a popula aceste ferme pe care noi le avem cu scroafe de reproducție”.