Sărbători cu lacrimi de bucurie și colinde la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Vintilă Vodă. Membrii clubului B-Zones RC Buzău, în frunte cu președintele Luis Ispas, transformat în Moș Crăciun, i-au vizitat cei 45 de bunici ai centrului, ducându-le daruri, alimente și, cel mai important, sentimentul că nu sunt singuri.
Atmosfera de sărbătoare a fost completă atunci când chiar președintele clubului, Luis Ispas, a îmbrăcat costumul de Moș Crăciun, aducând zâmbete pe fețele brăzdate de ani ale bătrânilor. Deși membrii clubului credeau că sunt pregătiți emoțional pentru această întâlnire, realitatea din camerele căminului i-a lăsat fără cuvinte.
„Nu se pot spune multe văzând cum ochii lor se umpleau de lacrimi când cineva le deschidea ușa. Plângeau de bucurie pentru că cineva le trece pragul și le întreabă banalul «Ce mai faceți?». Cei care nu ne vedeau ne-au strâns mâinile și ne-au mângâiat, mulțumindu-ne pur și simplu pentru prezență”, au povestit, vizibil mișcați, membrii clubului.
Dincolo de prezența care i-a făcut pe bunici să zâmbească, membrii B-Zones RC Buzău nu au venit cu mâna goală. Ei le-au dus bătrânilor în dar pachete cu alimente, dar și o ladă frigorifică de mare capacitate, dotare esențială pentru centrul de la Vintilă Vodă, după ce vechiul aparat se defectase.
Momentul a fost cu atât mai special cu cât în timp ce motocicliștii se aflau la cămin, au sosit și grupuri de copii veniți să îi colinde pe bunici. Astfel, preț de două ore, holurile căminului s-au umplut de forfota tinereții și de colinde, care au alinat singurătatea celor internați aici.
Motocicliștii au ținut să transmită un mesaj de apreciere și către personalul Căminului pentru Persoane Vârstnice Vintilă Vodă, care depune eforturi zilnice pentru a le asigura acestor oameni o bătrânețe demnă.
”Nu darurile pe care le-am dus celor 45 de vârstnici au fost importante, mai important pentru ei a fost faptul că, timp de două ore, nu au fost uitați, că cineva mai întreabă de ei. Tot respectul pentru personalul Căminului Persoane Vârstnice care are grijă de acești oameni”, au mai transmis membrii clubului buzoian.
Pentru B-Zones RC Buzău, acțiunea de anul acesta rămâne o dovadă că, uneori, cea mai mare donație pe care o poți face este timpul tău.

















Adaugă comentarii