Actualitate

”Muchia Drumețului”, primul traseu turistic din Scorțoasa către Vulcanii Noroioși

Drumul către unul dintre cele mai vizitate obiective turistice poate fi parcurs la pas, admirând un peisaj de vis, de cei care vor pleca la drum din Scorțoasa. De ziua lor, membri Asociației Tradiție pentru Viitor, la 4 ani de la înființare, au inaugurat primul traseu turistic din Scorțoasa către Vulcanii Noroioși.

Traseul pornește din Policiori, pe DJ 220, drumul Vulcanilor Noroioși, la intersecția de ,,La Pini”, pe o muchie de deal și urcă până la obiectivul turistic. Pe drum, peisajul e de vis, iar pentru ca drumețul să nu treacă prea repede pe lângă frumusețile naturii, traseul este prevăzut și cu un punct de belvedere ,,Muchia Drumețului”.

” De aici, se poate admira întreaga zona ,,Policiori- Scorțoasa- Dealul Măgura- Zona Negoșina- – Dâlma- culmile dealurilor Golu Grabicina”, spun inițiatorii proiectului.

Traseul nu este greu și cu siguranță curajoșii care îl vor parcurge vor fi răsplăți cu frumusețile naturii.

”Călătorul care vizitează frumusețile noastre buzoiene, mergând spre Vulcanii Noroioși este invitat la un moment dat de un “ afiș” sculptat în lemn, “ Muchia Drumețului” să mai lase liber frâul cailor putere și “ să ia țara la pas” urcând pe muchia unui deal din comuna Scorțoasa . Pe muchia acestui deal, după ce va trece printr-un “ Arc de Triumf”, de Triumf al vizualului, va putea poposi la o “Masă a Tăcerii”, a tăcerii tuturor angoaselor zilnice, să-și lase numai privirea “ să vorbească” despre frumusețile locurilor din comuna vecină Scorțoasa”, a scris pe Facebook, un turist.


Traseul a fost inaugurat vineri, chiar de ziua Asocieției Tradiție pentru Viitor, când turiștii au făcut un picnic și au încins și o horă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian